Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Risc de suspendare a POSDRU. Intregul sistem, pus sub semnul intrebarii

„Ne aflam intr-o situatie pe care putem s-o calificam drept «moment de cotitura»”, a declarat domnul Orban inca din primele minute ale conferintei “Cresterea absorbtiei fondurilor structurale” organizate de MAEur pe 6 iulie la Mamaia, referindu-se la faptul ca cele mai mari 4 programe operationale se afla, in acest moment, in fata unor evaluari importante din partea CE, iar POSDRU – programul care a trecut recent printr-un audit de la Comisie – nu pare sa fi iesit bine din acesta.

Expertii CE au depistat probleme majore atat in ceea ce priveste modul de functionare a sistemului, cat si modul cum au fost implementate proiectele, probleme care nu ofera o perspectiva pozitiva pentru POSDRU in lunile urmatoare. Ba mai mult, exista chiar pericolul suspendarii acestuia, a declarat Ministrul.

Cele mai importante probleme pe POSDRU:

  • Exista proiecte care au fost finantate, desi nu ar fi trebuit;
  • In anumite situatii, procedurile si criteriile de eligibilitate au devenit “brusc flexibile”;
  • La toate proiectele analizate de expertii CE in cadrul misiunii de audit au fost gasite nereguli;
  • Exista situatii in care, in cadrul unor proiecte strategice (intre 500.000 euro si 5 mil. euro), salariile au depasit 80% din banii alocati.

Asadar, la acest moment, intregul sistem POSDRU, incepand cu beneficiarii si pana la OI-uri si AM, este pus sub semnul intrebarii, ceea ce face ca, din pacate, proiectele bune si beneficiarii de buna credinta sa fie afectati de cei care au utilizat fondurile intr-o maniera grrsita, nu pentru sprijinirea societatii romanesti, ci pentru salarizarea excesiva a personalului.

Iustina Sacalus,
Cristina Pojoga,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 99