Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POST: A fost aprobata finantarea pentru 2 proiecte de reabilitare a caii ferate din cadrul coridorului Pan-European IV

Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial „Transport” si Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” SA au semnat contractele de finantare pentru 2 proiecte ce vizeaza reabilitarea a doua sectiuni de cale ferata din Romania.

 

Primul proiect, „Reabilitarea liniei de cale ferata Brasov – Simeria, componenta a coridorului Pan – European IV, pentru a asigura circulatia trenurilor cu o viteza de 160 km/h, tronsonul Coslariu – Simeria”  are ca obiectiv reabilitarea a 74,431 km de linie dubla electrificata de cale ferata intre localitatile Coslariu si Simeria, incluzand toate structurile conexe si lucrarile auxiliare pentru asigurarea unei viteze maxime pentru trenurile de calatori de 160 km/h, conform parametrilor AGC (Acordul european pentru marile linii internationale de cale ferata) si a unei viteze maxime a trenurilor de marfa de 120 km/h, conform standardelor AGTC (Acordul european privind marile linii de transport international combinat si instalatii conexe). Proiectul va include introducerea sistemului ERTMS/ETCS Nivel 2.

 

Proiectul are un buget total de 3.460.678.422 lei, din care 2.308.919.506 lei constituie finantare nerambursabila acordata de Comisia Europeana din Fondul de Coeziune prin Programul Operational Sectorial Transport 2007-2013, restul sumei fiind asigurata de la Bugetul de Stat.

 

In cadrul proiectului se vor desfasura urmatoarele lucrari:

  • Reabilitarea a 56,67 km de linie de cale ferata dubla electrificata;
  • Construirea a 17,76 km de linie de cale ferata dubla electrificata;
  • Reabilitarea a 9 statii de cale ferata.

 

Al doilea proiect, „Reabilitarea liniei de cale ferata Frontiera - Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan - European, pentru circulatia trenurilor cu viteza maxima de 160 km/h, tronsonul 1: Frontiera Curtici - Arad - km 614”, vizeaza reabilitarea a 41,185 km de linie de cale ferata intre Frontiera si km 614, incluzand toate structurile conexe si lucrarile auxiliare pentru asigurarea unei viteze maxime pentru trenurile de calatori de 160 km/h, conform parametrilor AGC (Acordul european pentru marile linii internationale de cale ferata) si a unei viteze maxime a trenurilor de marfa de 120 km/h, conform standardelor AGTC (Acordul european privind marile linii de transport international combinat si instalatii conexe).

 

Proiectul are un buget total de 1.564.063.613 lei, din care 1.044.060.454 lei constituie finantare nerambursabila acordata de Comisia Europeana din Fondul de Coeziune prin Programul Operational Sectorial Transport 2007-2013, restul sumei fiind asigurata de la Bugetul de Stat.

 

In cadrul proiectului se vor desfasura urmatoarele lucrari:

  • Reabilitarea a 35,624 km de linie de cale ferata dubla;
  • Reabilitarea a 5,561 km de linie de cale ferata simpla si linie dubla nou construita pe aceeasi lungime;
  • Reabilitarea a 4 statii de cale ferata.

 

Ambele proiecte au fost depuse in cadrul Axei Prioritare nr. 1 „Modernizarea si dezvoltarea axelor prioritare TEN-T in scopul dezvoltarii unui sistem durabil de transport si integrarii acestuia in retelele de transport ale UE”, Domeniul major de interventie 1.2 „Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii feroviare de-a lungul Axei Prioritare TEN-T 22”.

Sursa: AM POST

Vizualizări: 195