Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministrul Muncii da asigurari ca POSDRU nu va mai fi “Cenusareasa fondurilor europene”

Claudia Boghicevici, ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, a sustinut pe 4 aprilie un briefing de presa in care a prezentat detaliile care au stat la baza reluarii platilor pentru POSDRU.

”S-a vorbit mult despre aceasta decizie in Romania, dar vreau sa stiti ca nu suntem singurul stat pentru care Comisia a luat decizia de intrerupere a platilor. Este o practica uzuala prin care au trecut si vechi state membre ca Germania sau Franta. Asta nu inseamna ca responsabilitatea noastra este mai mica. Imediat dupa intreruperea platilor, conducerea Autoritatii de Management a fost inlocuita. In doar 44 de zile am reusit cu noua echipa de conducere sa remediem toate deficientele semnalate de Autoritatea de Audit astfel incat Comisia Europeana sa reia platile catre Romania, lucru care s-a si intamplat”, a precizat Claudia Boghicevici care a mai adaugat ca decizia CE de reluare a platilor s-a bazat pe recunoasterea progreselor facute de Autoritatea de Management si Organismele Intermediare in gestionarea simultana a problemelor de management si a imbunatatirii platilor catre beneficiar.

Claudia Boghicevici a tinut sa precizeze ca “grija mea, ca ministru, a fost ca niciun beneficiar sa nu aiba de suferit in perioada de rezolvare a problemelor de management. Astfel, in intervalul februarie - martie 2012, am platit catre beneficiari peste 480 milioane lei. Acesti bani au fost platiti din bugetul de stat, iar acum vor fi integral rambursati de catre Comisia Europeana”.

Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale asigura contribuabilii ca POSDRU nu va mai fi “Cenusareasa fondurilor europene”, iar deciziile luate deja, cat si cele viitoare vor creste rata de absorbtie.

“Nu ne putem permite ca la POSDRU sa pierdem bani. Am decis modificarea regulilor si conditiilor de eligibilitate in cadrul POSDRU si urmarim 3 aspecte: rezonabilitatea cost – eficienta, limitarea cheltuielilor cu managementul proiectului si clarificarea modului in care se vor acorda subventiile pentru grupul tinta. Pana in iunie finalizam analiza proiectelor critice (proiecte cu intarzieri mari in implementare sau in executia bugetului) si in functie de rezultate luam masuri imediate de reziliere si reutilizare a sumelor pentru noi proiecte. Lucram si la un Manual pentru beneficiari cu informatii legislative si mai ales informatii practice culese din experienta acumulata deja in implementarea proiectelor”, a adaugat Claudia Boghicevici.

Sursa: www.mmuncii.ro

Vizualizări: 68