Ești membru? Cont nou / Autentificare

Fisa Proiect PNRR - Producție energie electrică - eoliană și solară - schema notificată (finanțare 30 milioane de euro)

Beneficiari eligibili

  • Întreprindere Mare
  • IMM

Obiectiv specific

Interventia vizează promovarea investiţiilor în sectorul de energie curată şi eficienţă energetică în vederea asigurării contribuţiei la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European, țintele stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) privind utilizarea energiei din surse regenerabile, precum și cele stabilite în cadrul PNRR, prin creșterea ponderii de producţie a acesteia din energie eoliană si solară.

Condiții beneficiari eligibili

Societăţile (IMM si intreprinderi mari, inclusiv intreprinderi nou înființate) constituite în baza Legii nr.31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărei naţionalitate o deţin, care au ca activitate, între altele, producerea de energie electrică (în scopul comercializării sau consumului propriu în cadrul societății sau grupului de societăți) corespunzătoare diviziunii 35: "Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat" clasa CAEN 3511 – Producția de energie electrică.

Activități eligibile

În cadrul acestui obiectiv specific vor fi putea fi finanțate proiecte care au ca obiectiv implementarea uneia dintre acțiunile menționate mai jos:

  1. Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse eoliene, cu sau fără instalații de stocare integrate, ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat
  2. Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare, cu sau fără instalații de stocare integrate, ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat

Nu sunt eligibile proiectele care propun doar capacitate de stocare.

Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordat în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie pentru 2022 este de 30 milioane EUR pe întreprindere, pe proiect de investiții.
În sensul prezentului ghid, realizarea de capacități noi de producție a energiei electrice vizează crearea de instalații noi de producție, cu sau fără instalații de stocare integrate, acolo unde nu au existat până în prezent. Nu sunt eligibile proiectele care sunt propuse pentru a înlocui capacități mai vechi de producere energie din surse eoliene/solare și nici proiectele care vizează extinderea unor unități de productie de energie electrică.

Următoarele activităţi prevăzute în proiect sunt eligibile:

  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacități noi de producție a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără stocare;
  • Construcţii care fac obiectul proiectului de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără stocare.

Activități cu caracter general:

  • Pregătirea proiectului (elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, documentației de atribuire, obținerea avizelor, autorizațiilor, acordului de mediu etc.);
  • Managementul proiectului;
  • Auditul financiar;
  • Informare și publicitate (obligatoriu).

Valoare eligibilă proiecte

Bugetul alocat procedurii de ofertare concurențială este următorul:

  • Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate: 245 milioane de euro

Din care:

  • Energie eoliană: 130 milioane de euro
  • Energie solară: 115 milioane de euro

Intensitatea ajutorului de stat acordat din bugetul PNRR este de 50% din costurile eligibile, în conformitate cu prevederile schemei de ajutor de stat aferente bazată pe procedură de ofertare concurențială.
Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi nu poate depăşi 30 milioane EUR pe întreprindere, pe proiect de investiții, echivalent în lei la cursul Inforeuro din luna anterioară deschiderii procedurii de ofertare concurențială.

Pentru evitarea riscurilor unor practici neconcurențiale (înțelegeri de cartel), valoarea ajutorului de stat solicitat pe MW instalat se va încadra în următoarele plafoane maxime:

  • 650.000 Euro/MW pentru energia eoliană
  • 425.000 Euro/MW pentru energia solară,

Depunerea proiectului

Pentru a propune un proiect în vederea finanţării, solicitantul trebuie să completeze o ofertă.

Elaborarea ofertei se va face conform modelului din Anexa nr. 1. Aceasta se va transmite prin sistemul informatic, împreună cu toate anexele solicitate sau dacă acesta nu este funcțional vor fi depuse pe hârtie la Ministerul Energiei direct de către solicitant.

*Informații preliminare, extrase din ghidul solicitantului consultativ.

Ghidul finanțării

Descarcă Ghidul Solicitantului

Căutați finanțare europeană

Finanțare inactivă
Perioadă de depunere proiect:

31 martie 2022 - 30 aprilie 2022

Sursa de finanțare
Programul Operațional:

Planul Național de Redresare și Reziliență

Axa prioritară:

Componenta 6 - Energie

Vrei finanțare? Te ajutăm să iei legătura cu experții! Trimite-le un e-mail!

Cere ofertă de consultanță
Știri recente
Azi, 19 aprilie 2024
Ieri, 18 aprilie 2024