Simt că pe programele de finanțare europene, dar care sunt gestionate de autoritățile din România, am dobândit o anxietate de care nu știu dacă o să mai scap(scăpăm). Solicitanților de finanțare le e teamă ca nu cumva să uite să urce în MySMIS o hârtie ca să nu fie „picați”, beneficiarilor de finanțare le e teamă ca nu cumva să uite vreun CPV și să vină cineva dintr-o Autoritate să le conteste o achiziție de zeci de mii de euro, funcționarilor care verifică proiectele le e teamă să își asume responsabilități în legătură cu proiectele pe care le ghidează dacă nu sunt bine acoperiți de hârtii.
Creierul celor care lucrează pe proiecte europene a ajuns să funcționeze stresat, suntem permanent îngrijorați și trăim într-o stare de continuă anxietate. Am ajuns să scriem proiecte ca roboții cu grilele de evaluare în față, fiind mereu preocupați de cuvinte „cheie”, care să sară în ochii evaluatorului și care să aducă mult râvnitul punctaj (pe unele programe nici atât, bifezi trei indicatori într-un tabel și te-ai „scos”). Mă întreb cine se mai uită cu adevărat la valoarea adăugată a unui proiect, indiferent dacă solicitantul a fost sau nu preocupat să scrie de 100 de ori cuvintele magice „valoare adăugată”. Preferăm să nu includem o cheltuială în bugetul proiectului pentru că știm din experiență că orice „listă de cheltuieli orientativă” e de fapt „obligatorie”. La un moment dat pe un program ne-a fost teamă să introducem în lista de activități „Managementul proiectului”!!!!! pentru că ghidul de finanțare dădea aparent dreptul unui evaluator „să te pice” dacă îndrăzneai să adaugi și o altă activitate față de cele „relevante și obligatorii” din ghid.
Și deoarece creierul nostru are nevoie de stimuli pentru a deveni din ce în ce mai performant în identificarea pericolelor, finanțatorul a devenit expert în a ne provoca griji suplimentare. De exemplu ne livrează un răspuns năucitor via helpdesk, care nu are nicio treabă cu prevederile unui ghid, care s-ar putea să îți schimbe un proiect cap coadă cu câteva zile înainte de deadline-ul de transmitere. Cum să scapi de anxietate în condițiile astea?
Simt că trăim neînțeleși într-o bulă cu tehnicități birocratice și pierdem foarte, foarte mult timp pe formă și nu pe conținut. Iată de aici și noua mea teamă (din nou, anxietate!) că în câțiva ani am să uit complet managementul de proiect așa cum l-am învățat în școală.
Spor să avem! Și sănătate psihică!
Raluca Prelucă,
www.fonduri-structurale.ro
fonduri-structurale.ro © 2006-2024. Toate drepturile rezervate.
fonduri-structurale.ro este o publicație națională de referință în domeniul finanțărilor și folosește poze și informații despre proiecte de succes de pe site-ul www.europa.eu cu acceptul Comisiei Europene.
fonduri-structurale.ro este un proiect al Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG.
Draga Raluca,
Problema principala este lipsa de comunicare intre OI/AMPOR pe de o parte, evaluatori externi pe de alta parte si managerii de proiect si beneficiari pe de alta parte. La fiecare evaluare in teren constat cu tristete ca se adanceste tot mai mult aceasta comunicare intre noi. De fiecare data se propun macar o intalnire pe an in care sa discutam toate partile problemele pe care le intalnim si cu care ne confruntam. De exemplu, daca managerul de proiect ar stii cum arata informatia in Mysmis si ce urmareste evaluatorul poate ar stii sa completeze mai bine anumite sectiuni.Pe de alta parte daca evaluatorul ar cunoaste partea in Mysmis a beneficiarului si ce poate el completa, ar intelege mai usor si munca acestuia. Daca ar fi instructiunile clare pana la cele mai mici detalii ( ca de exemplu cum se transmite un proiect tehnic spre avizare) lucrurile ar fi mai simple pentru toti. Daca documentele ar fi standardizate si cu instructiuni mai clare de completare nu ar mai fi un mister pentru nimeni ce trebuie sa faca. De exemplu Lista de echipamente,lucrari,servicii o modific de fiecare data in functie de evaluator. Toti vad altfel modul ei de completare………….
Mult succes si multumim pentru informatiile pe care ni le oferiti!
Mulțumim, Elvira! Pe lângă faptul că ne plângem pe blog de neajunsuri, trimitem mereu către autorități sugestii de îmbunătățire, ne bucurăm când și găsim urechi care să ne asculte 🙂 Feedbackul și ideile de de la voi, cei care ne urmăriți și care aveți expertiză de la firul ierbii, contribuie mult!
De foarte putine ori se tine cont de realitate si de cerintele socio – economice. Asa au aparutr locuri de joaca in sate in care nu exista copii, iluminat public pe campuri neumblate, cele mai diverse cursuri posibile, plus aberatii tehnice pentru care profesorii mei de la Politehnica lasau repetenti.
Va dau cateva exemple:
– nu exista nici o baza de date privind firmele care furnizeaza pregatire profesionala ca urmare a defunctului POS DRU, nu se mediatizeaza la nivel central cursurile, pentru ca poate chiar sunt persoane ce vor sa urmeze cursurile respective.
– sunt enorm de multe investitii fara nici o finalitate, precum iluminatul strazilor din Navodari ce nu duc nicaieri si sunt in plin camp. Cine a castigat? Firma care vindea sistemele fotovoltaice de iluminat, firma de consultanta si , normal, primarul
– sunt fabrici cu tehnologie cumparata pe bani grei, dar care nu functioneaza, iar masinile se degradeaza si imbatranesc moral.
– sunt rapoarte facute de persoane ce habar nu au de problemele tehnice respective. Am gasit rapoarte tehnologice execrabile, habarniste, dar platite pe bani grei.
– am vazut proiecte cu obiective fanteziste, nu ma intrebati cum au trecut de evaluare.
– am gasit normari de 4-5 ori mai mari decat era normal, dar cine sa le bage in seama?
– am fost scuturat de Curtea de conturi, de persoane ce absolvisera ASE-ul, dar se bagau in tehnologie…de ce? Pentru ca se urmarea amendarea firmei si returnartea banilor. Romania trebuia sa dea o suma insemnata inapoi si trebuia stransa.
Sunt foarte multe de discutat si, poate la sfarsit se va trage linie si se va spune: o gramada de bani s-au cheltuit in beneficiul firmelor de consultanta, al unor experti habarnisti, a unor entitati create pentru sifonarea banilor.
Deocamdata atat…dar pot oricand sa mai dau exemple…
Dar sunt și așa multe proiecte extraordinare care au ajutat comunități și care au adus schimbare acolo unde și-au propus! Am promovat astfel de inițiative la cele două Gale ale Fondurilor Structurale pe care le-am organziat!
Felicitări pentru acest articol care arata clar problemele finanțărilor nerambursabile din Romania: frica de a nu greși sau frica de a nu fi penalizat indiferent dacă ai greșit sau nu.
Am să prezint un punct de vedere personal, la problematica finanțărilor, fără a avea pretenția că am perfectă dreptate. Ghidurile de finanțare și aplicațiile de încărcare a proiectelor nu sunt clare în mod intenționat (nu din greșeală, nu din incompetență). Aceste ”scăpări” sau ”interpretări” ale autorităților de management sunt lăsate intenționat în ghiduri pentru a putea jongla cu ele la vremuri de restriște. Prin ”vremuri de restriște” se pot înțelege momentele în care finanțatorul nu are banii promiși în bugetele de finanțare. Finanțatorul (guvernul) nu-și asumă nici o responsabilitate pentru aceste momente și de aceea sunt făcute contractele de finanțare cu clauze de exonerare pentru orice probleme financiare apar. În plus, finanțatorul are bătăi de cap în momentele de evaluare, implementare și monitorizare ale acestor proiecte. Cui îi trebuie aceste bătăi de cap? Funcționarul public/privat care verifică eligibilitatea sau evaluează proiecte primește salariul indiferent de volumul de proiecte. Cu cât mai puține proiect cu atât mai puține bătăi de cap pentru el. Deci tendința lui, naturală, e ”să se scape” de cât mai multe proiecte.
În general limbajul pe care-l folosim în mod curent este unul interpretabil. De exemplu prin ”lipsă de comunicare” putem înțelege că cele 2 părți (finanțator și beneficiar) nu comunică deloc sau putem înțelege că cele 2 părți vorbesc unele cu altele dar înțelesul acestor vorbe este diferit fiindcă bagajul de cunoștințe al fiecărei părți e diferit sau putem înțelege că o parte pune o întrebare iar cealaltă parte răspunde la cu totul altă întrebare. Există însă un limbaj care nu e interpretabil, și anume: limbajul tehnic. Când cineva zice ”2 metri” toată lumea înțelege că vorbim de o dimensiune de 2 metri. Acest limbaj ar trebui folosit în toate proiectele fiindcă toate proiectele rezolvă probleme tehnice. Când o să folosim acest limbaj nu va mai exista lipsă de comunicare și va exista mult mai puțină anxietate.
Eu cred că dacă am pleca de la o premisă de bună credință și la beneficiari și la autorități am rezolva ceva neajunsuri 😀
STIMULATORUL DE ANXIETATE ESTE DE FAPT REZULTATUL NEPUTINTEI NOATRE COMUNE: INCEPAND CU CEI CARE FAC GHIDURI ERONATE PRIN CARE MAI MULT SE PUN PIEDICI CELOR CE DORESC SA OBTINA FINANTARE INSERAND CRITERII CE LIMITEAZA ACCESUL LA FINANTARE, CONTINUAND CU BENEFICIARII CARE AR VREA SA APLICE PENTRU O FINANTARE DAR NU AU INCREDERE CA SISTEMUL DE SELECTIE SI EVALUARE ESTE CORECT SI ECHIDISTANT SAU PUR SI SIMPLU NU AU DETERMINAREA SUFUCIENTA SI NECESARA LUARII UNEI ASTFEL DE DECIZII PT VIITORUL FIRMEI SI TERMINAND CU CONSULTANTII, CEI CARE SUNT PUNTE INTRE BENEFICIARI SI ORGANISMELE INTERMEDIARE DE FINANTARE, SI, CARE AR TREBUI SA AIBA UN ROL MULT MAI INSEMNAT IN ACEST CUPLAJ CE ADUCE FATA IN FATA CEREREA SI OFERTA. DE FINANTARE. VEDEM IN JUR STATE CARE AU ABSORTIE SPRE 100% GEN POLONIA DAR SUNTEM PREA DESTEPTI NOI SA PRELUAM RETETA LOR DE SUCCES SI ESUAM LAMENTABIL PE BARBA NOASTRA.
Nici absorbția noastră nu arată cantitativ rău. Noi ne străduim la fonduri-structurale.ro să arătăm că se poate, că există multe povești de succes, sperăm să inspirăm pe cât mai mulți! Inclusiv autoritățile.
Buna ziua,
Felicitari pentru articol. Ma regasesc in totalitate in ceea ce ati scris. Era sa fac atac cerebral cand o functionara m-a intrebat de ce nu am tiparit ora la care s-a emis factura in cadrul unei cereri de rambursare. In acel moment am decis sa nu mai fac proiecte pe PNDR. Complexitatea problemelor pe care le intampinam tin de complexitatea sistemului instituit in Romania in acest domeniu. Daca va aduceti aminte de primele contracte pe POS CCE, la beneficiar era o singura semnatura, a reprezentantului legal, iar la finantator erau 11 semnaturi. Fiecare din cei 11, interpreteaza in felul lui importanta semnaturii date si de aici reguli (de obicei nescrise) la proceduri/instructiuni, la ghid, la ordin de ministru, la lege, etc. Chair daca ai respectat instructiunea la punct si virgula, tot se gaseste cineva sa spuna ca virgula trebuia pusa in alta parte.
Va doresc sa gasiti puterea de a merge mai departe. Eu personal incerc sa depasesc astfel de momente alocand timp unor activitati care ma rup total de proiecte – gradinaritul si impletitul hamacelor (va rog nu considerati ca-mi fac reclama, oricum nu aveti timp sa folositi unul).
Hahah, Petre, m-ai înveselit astăzi! Facem timp și pentru hamac, încape și un laptop în el!
Neata!
Ingrijorator si obositor este ca a scazut foarte tare calitatea limbii romane din doate documentele AM-urilor sau OI-urilor. E greu sa intelegi ce-ti cer si, pe cale de consecinta, greu sa raspunzi. Dupa semnare mai dai un telefon, mai faci o scrisorica, dar inainte de semnare… de ulte ori te uiti precum curca-n lemne. “Ce vor astia?” “e sau nu-i eligibil?” “n-are cum sa fie corect formularul asta pentru ca Ghidul spune altceva” s.am.d.
Sa nu uitam ca multi dintre cei care stiau sa scrie si sa citeasca au plecat deja din tara asa ca nu-i ceva anormal sa gasesti sau sa lipseasca tocmai “acele virgule”.