4 June 2019

Mai stau pentru că am învățat multe și mai stau mai ales pentru că mai am multe de învățat

Nu știu dacă vă interesează parcursul unei proaspete absolvente de limbi străine care a ajuns să lucreze într-un domeniu mai străin de ea decât ucraineana pe care a făcut-o și pe care a și uitat-o între timp, dar here it goes… povestea Danei care nu se încadra în peisaj, dar un alt peisaj a încadrat-o la CGA…Cumva am încercat la un moment dat să schițez niște idei despre primul meu contact cu proiectele, cu implementarea de proiecte europene mai exact căci, vedeți voi, struggle-ul meu a început încă din 2015.Nu am mai găsit notițele mele de atunci căci erau pe un telefon mai vechi, dar îmi amintesc că era anul în care beneficiarii se zbăteau de mama focului să termine proiectele de implementat, indicatorii de bifat, OP-uri de printat.Eram o jună speranță proaspăt masterată în orice altceva numai în domeniul ăsta nu și nu înțelegeam absolut nimic din ce se întâmplă în jurul meu.Mă gândeam… să mai rămân aici un pic încadrată la CGA sau să mă azvârl în lumea limbilor străine unde “mi-e locul”?CR, CP, CR aferent CP, FP, RA, SES, GT, ce să mai, nici nu se încălzise bine scaunul sub mine și capul vâjâia, timpul zbârnâia și ziua trecea.Eram șocată și absolut bulversată de lumea în care intrasem, o lume  în care ziua trebuia să aibă cel puțin 30 de ore ca să poți termina cele douăj de lucruri pe care, oricum, le făceai simultan… de fapt le făceau colegii mei că eu eram pe lângă ei încercând să le fac viața oleacă mai ușoară.Pe cât de mare mi-a părut șocul, pe atât de fascinată eram.Eram fascinată de proiectele pe care le implementam atunci, erau produsul unui vârf de pix care a atins o foaie de hârtie cu ceva timp în urmă, produsul unor minți crețe care au găsit soluții la niște probleme, produsul unor oameni faini (echipa mea de-acum!) care au construit ceva real și cu impact.Mi-a plăcut rush-ul, mi-a plăcut haosul.Mi s-a părut interesant.Am rămas.Am rămas să mai explorez pentru că încă nu mă dumirisem cum stă treaba cu proiectele astea.Am rămas și am absorbit ca un burete tot ce am putut de la colegii mei și am învățat prin clasicul “văzând și făcând”.Plus că mi-aduc aminte că am agățat un tip în metrou în prima mea lună, purtam o sacoșă de pe un proiect tare drag mie.”Cum merge cu POSDRU-ul?” și wink.”Merge, merge”, zic eu, și zâmbet.Acuma’s măritată.Nu cu el.

But still counts 😊).So there you go, cine nu are încredere în puterea siglelor de identitate vizuală, thing again, my friends!Și pe 30 decembrie 2015 când, la fel ca toți beneficiarii ever, eram la birou și făceam ordine de plată, când era the end of an era, mă uitam la colegii mei, veterani ai lumii ăsteia, atât de veterani că se vedeau cicatricile implementării, dar le purtau mândri căci erau răni dobândite într-un război pe care îl câștigaseră.Obosiți, cu 5 kg mai slabi, dar victorioși.Așa că 2014-2020, bring it on!2014-2020 has brought it on hard.Toată lumea vorbea de simplificări, de relații mai închegate cu finanțatorul, de MySMIS… ce să mai… lux… The world should have been our oister.Eu personal eram absolut încântată că pot fi și eu la capătul pixului care atinge hârtia, să fiu în horă de la începutul cântecului, convinsă în naivitatea mea că lucrurile vor fi mai legate, mai coerente, mai așezate, lecții învățate vorb-aceea.Needless to say, nu sunt.Și acum ar trebui să curgă pagini, pagini în care să vorbesc de nemulțumirile mele profesionale, să vă scriu vouă, cei care citiți și care sunteți de mult mai mult timp în horă decât sunt eu, despre cât de greu merge implementarea, despre cât de stufoasă e raportarea, despre cum se supracontractează la nemurire și ajungem să ne canibalizăm,  despre cum se schimbă regulile în timpul jocului, despre, despre… Dar nu voi face asta, prefer să rămân ușor naivă și un strop pozitivă, atribute ce mă caracterizează în totalitate și sper eu să nu mă părăsească niciodată.Acum n-o să mint să spun că nu am plâns anul trecut pe malul lacului Siutghiol la un curs când am realizat că nu o să fac grupul țintă, but that’s a story for another time.O să vă spun despre scop (= țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască, conform dex).Scopul meu în acest peisaj nu este absorbția fondurilor europene, ci, zic eu, este impactul.Impactul ăla “mic”, de jos de tot, departe de cifre și indicatori dintr-un POCU Form varianta o sută treișpatru sau unde am ajuns azi – omulețul, omulețul antreprenor ca să fie clar și la ce fel de proiecte mă refer.Omulețul antreprenor (romania start-upus antreprenorus) este un mamifer răspândit în cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate ale României; speciile sale includ: șomer, persoană inactivă sau angajat (inclusiv angajat pe cont propriu).Omulețul antreprenor este caracterizat prin determinare, idei faine și dorința de a se dezvolta pe sine, de a dezvolta comunitatea în care trăiește și de a genera, la rândul său, impact prin activitatea sa.I-am cunoscut de când s-au înscris în proiect să vină la curs, de când le-am dat sfaturi în construirea planului de afacere, de când am văzut, am mâncat, am testat produsele lor la concurs.Grădinițe, cabinete stomatologice, cofetării, bijuterii, soft-uri care mai de care mai inovatoare, mii de idei care mai de care mai creative.Și acum au pornit.Și drumul de abia începe.Și am contribuit și eu.Acolo un pic.Și să știți că mai stau.Mai stau pentru că am învățat multe și mai stau mai ales pentru că mai am multe de învățat.Și vreau să îi văd la sfârșit, vreau să mă văd pe mine la sfârșit, la fel ca echipa mea acum 4 ani, cu răni ale unui război câștigat.In the end, time heals all wounds.Rămân a voastră veșnic naivă și necălită,Dana Mironwww.fonduri-structurale.ro