Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

Deschis! - Program de capacitare și mentorat pentru revitalizarea de patrimoniu construit latent

Solicitanți eligibili Finanțare acordată Termen limită de depunere
A se vedea secțiunea „Eligibilitatea solicitanților” de mai jos microfinanțări de max. 5.000 USD 28 aprilie 2024

Finanțator

Programul este finanțat printr-un grant RAF (Romanian-American Foundation ).

Operatori de program

MKBT și Synerb

Despre program

Deschis! este un program de sprijin strategic, mentorat și consolidare a capacității organizațiilor care activează în recuperare și revitalizare de patrimoniu construit latent. Acesta va fi implementat în perioada aprilie 2024 – decembrie 2026 și se va adresa inițiativelor de pe raza ecodestinațiilor din Programul Național de Dezvoltare a Destinațiilor de Ecoturism, respectiv: Băile Tușnad și Împrejurimile, Eco Maramureș, Pădurea Craiului, Colinele Transilvaniei, Țara Dornelor, Țara Hațegului – Retezat și Ținutul Zimbrului. 

Eligibilitatea solicitanților

Deschis! este pentru tine, ca organizație, dacă:

EȘTI:

  • Implicat/ă într-o inițiativă de revitalizare de patrimoniu construit pe raza uneia dintre cele șapte ecodestinații din România din programul cadru de dezvoltare a destinațiilor de ecoturism (mai multe detalii aici). Prin revitalizare înțelegem un demers sistemic, deliberat, de a contribui la salvarea, păstrarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului construit degradat;
  • Un ONG constituit legal, neafiliat politic, nepartizan, independent, noncorporativ care respectă, prin activitățile sale, valorile europene despre care poți citi aici; funcționezi legal, îndeplinind toate obligațiile fiscale și legale; organizația nu este în curs de dizolvare și respectă criteriile de eligibilitate menționate în secțiunile de mai jos.

CAUȚI:

  • Să fundamentezi acțiunile tale în baza unei viziuni clare și a unui plan de lucru pe termen lung, construit împreună cu actorii relevanți și comunitatea locală;
  • Să dezvolți un model sustenabil de funcționare a obiectivului de patrimoniu construit în jurul căruia lucrezi, cu funcțiuni menite să deservească atât comunitatea locală, cât și vizitatori ai zonei de care aparține;
  • Să mobilizezi actori locali și naționali relevanți în demersurile tale de revitalizare, într-un ecosistem de sprijin și acțiune;
  • Să înțelegi mai bine valoarea locului căruia te dedici și cum poate fi spusă povestea lui, cu participarea și pentru beneficiul comunităților locale, dar și pentru vizitatori;

POȚI ALOCA:

  • Timp și angajament de participare în program pe toată perioada celor doi ani și jumătate;
  • Timp pentru întâlnirile de lucru cu echipa programului, parcurgerea documentelor puse la dispoziție în diferitele etape ale procesului, sesiuni de brainstorming în echipa extinsă sau organizarea de întâlniri cu reprezentanți din comunitatea locală/ alți actori locali importanți pentru procesul de revitalizare etc. Conform ghidului, astfel de procese necesită minim, în medie, 2-3 zile de lucru pe lună.
  • Adițional, 2-3 zile pe an pentru a participa la taberele de învățare, alături de celelalte organizații selectate în program.

Beneficii

Acest apel se adresează celor pasionați și activi în revitalizarea patrimoniului construit latent. Pe parcursul a doi ani și jumătate, șapte organizații active pe teritoriul ecodestinațiilor menționate mai sus vor primi sprijin strategic și mentorat pentru:

  • dezvoltarea unei viziuni clare de revitalizare și conversie funcțională și a unui plan concret de acțiune, prin procese participative care implică parteneri relevanți și comunitatea;
  • consolidarea unui model organizațional funcțional în jurul misiunii de revitalizare a obiectivului de patrimoniu vizat;
  • lucru strategic, colaborativ și cu impact în demersurile de revitalizare, construind în jurul lor ecosisteme de sprijin și de acțiune;
  • o mai bună înțelegere a valorificării obiectului de patrimoniu în experiențe de vizitare și demersuri de animare a comunităților locale.

Cel puțin patru dintre organizațiile participante vor primi microfinanțări de max. 5.000 USD pentru pilotarea de activități generatoare de venituri

*Participarea la program nu implică costuri directe (eg. de transport, cazare, participare la tabere sau sesiune de învățare, etc.), ci doar o investiție de timp din partea fiecărei organizații beneficiare.

Modalitatea de lucru

  • Online - cu o frecvență conformă nevoilor (în medie, cel puțin o dată pe lună);
  • Pe teren – periodic, se vor face vizite de lucru în locul în care îți desfășori activitatea pentru a lua pulsul locului și comunității din jurul inițiativei și pentru a facilita lucrul împreună cu actorii locali relevanți.

Procesul de aplicare

Pentru înscriere este necesar să completați formularul de aplicație online până pe 28 aprilie 2024. Tot acolo, vei avea de încărcat următoarele documente:

  • Statut și act constitutiv al ONG-ului;
  • Documentul care atestă acordul/angajamentul proprietarului pentru revitalizarea obiectivului de patrimoniu, în cazul în care acesta nu se află în proprietatea ONG-ului aplicant;
  • Declarația pe proprie răspundere privind îndeplinirea criteriilor de eligibilitate semnată, în format pdf 

Criterii de selecție

În procesul de selecție a celor 7 organizații care vor lua parte la program, vom ține cont de următoarele criterii de selecție:

  1. Criterii minime de eligibilitate
  2. Criterii calitative de departajare
  • Viziune;
  • Experiența, angajamentul și motivația echipei;
  • Nevoi clare de sprijin;
  • Capacitate de mobilizare și colaborare;
  • Fezabilitatea și oportunitatea intervenției de revitalizare.

Pentru mai multe detalii click aici.

Vizualizări: 38
Contact

E-mail: ana.elian@mkbt.ro