Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

Casa Verde Fotovoltaice 2024 - unități de cult și asistență socială

Solicitanți eligibili Finanțare acordată Perioada de depunere
unitățile de cult, instituțiile publice/entitățile juridice non-profit din domeniul asistenței sociale maxim 1.000.000 17.06.2024, ora 10:00 - 19.07.2024, ora 23:59

Finanțator

Ministerul Mediului și Ministerul Fondurilor Europene

Operator de program

Administrația Fondului pentru Mediu

Scop

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 30 kW şi maximă de 200 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrării surplusului în sistemul energetic naţional. 

Obiect

Obiectul programului îl reprezintă finanţarea achiziţionării şi instalării sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante, în vederea producerii energiei electrice şi utilizării acesteia de către consumatorii racordaţi la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice.  

Buget

Bugetul alocat sesiunii de finanțare pentru anul 2024 este de 250 de milioane de lei.

Criterii de eligibilitate a solicitantului şi a proiectului

Este eligibil solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele criterii, la momentul înscrierii în aplicaţia informatică:

  • este proprietar/deţine un drept de folosinţă al imobilului-construcţie şi/sau al imobilului-teren pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului-construcţie şi/sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;
  • nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
  • şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare;
  • nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru realizarea investiţiei care urmează a fi realizată prin program;
  • nu se află în procedură de criză financiară, insolvenţă, executare silită sau oricare altă procedură similară;
  • este unitate de cult care aparţine cultelor religioase recunoscute din România/instituţie publică sau autoritate a administraţiei publice centrale şi/sau locale din sistemul naţional de asistenţă socială/entitate juridică nonprofit furnizoare acreditată de servicii sociale.

Este eligibil proiectul care îndeplineşte cumulativ următoarele criterii:

  • puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice este cuprinsă între 30 kW şi 200 kW;
  • valoarea medie a tuturor facturilor de energie electrică, emise pentru imobilul deservit de panouri fotovoltaice, pe numele solicitantului, în ultimele 12 luni, depăşeşte 5.000 lei. 

Cheltuieli eligibile

  • cheltuielile cu achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de minimum 30 kW şi o putere maximă instalată de 200 kW;
  • cheltuielile cu consultanţa, respectiv poziţia 3.7 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în limita a 4% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază;
  • cheltuielile pentru proiectare, respectiv poziţia 3.5 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în limita a 6% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază;
  • cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ în cuantum de 50% din valoarea prevăzută la poziţia 7 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
  • TVA aferentă cheltuielilor eligibile. 

Etapele programului

Etapele programului sunt următoarele:

  • publicarea pe pagina de internet a AFM a prezentului ghid, a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere şi a sumei alocate cu titlu de finanţare;
  • înscrierea solicitanţilor în aplicaţie;
  • analiza conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului, evaluarea şi selectarea proiectelor propuse pentru finanţare;
  • avizarea şi aprobarea proiectelor selectate pentru finanţare;
  • comunicarea rezultatelor sesiunii de înscriere;
  • depunerea contestaţiilor de către solicitanţi şi soluţionarea acestora de către AFM;
  • încheierea contractelor de finanţare;
  • implementarea proiectelor;
  • monitorizarea proiectelor;
  • raportarea către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului a modului de utilizare a sumelor din veniturile obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi a cantităţii de CO2 diminuate prin implementarea proiectelor. 

Dosarul de finanţare

La înscrierea solicitantului în program vor fi încărcate în aplicaţia informatică următoarele documente:

  • cererea de finanţare, semnată de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către împuternicitul acestuia cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere;
  • actul administrativ/împuternicirea notarială, după caz, prin care solicitantul desemnează o persoană împuternicită în relaţia cu AFM;
  • cartea de identitate a reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite, după caz;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, emis pe numele solicitantului de către AFM, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie, sau declaraţia pe propria răspundere în care solicitantul să menţioneze că şi-a îndeplinit toate obligaţiile la Fondul pentru mediu, respectiv a depus toate declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru mediu şi nu figurează cu obligaţii datorate la data înscrierii în aplicaţie; declaraţia va fi dată sub sancţiunea prevederilor penale privind falsul în declaraţii şi va fi asumată de către reprezentantul legal al solicitantului sau împuternicitul acestuia prin semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) nr. 910/2014;
  • documentul doveditor al deschiderii de către solicitantul instituţie publică la Trezoreria Statului a contului de venituri încasate de la Fondul pentru mediu, cu indicatorul bugetar 43.02.44/43.44.00, sau a contului bancar pentru restul solicitanţilor;
  • studiul de fezabilitate, întocmit conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; certificatul de urbanism, avizele şi acordurile nu sunt obligatorii. În situaţia în care anumite componente nu sunt considerate necesare în conţinutul studiului de fezabilitate se va motiva de către proiectant în acest sens;
  • actul emis de organul deliberativ al solicitantului, din care rezultă acordul cu privire la participarea în cadrul programului şi susţinerea cheltuielilor neeligibile, după caz;
  • extrasul de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate/folosinţă al solicitantului asupra imobilului-construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului-teren; acesta poate fi obţinut de solicitant şi în format electronic;
  • în cazul entităţilor prevăzute la art. 7 lit. c) se vor prezenta statutul, certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi certificatul de acreditare ca furnizor de servicii sociale emis în temeiul Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Modalitatea de înscriere

  • Înscrierea în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor prevăzute la alin.
  • Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 200% din bugetul alocat programului.
  • Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil.
  • În cadrul unei sesiuni de înscriere poate fi aprobată o singură cerere de finanţare depusă de către un solicitant.  

Pentru mai multe detalii click aici.

Vizualizări: 316
Contact

Administrația Fondului pentru Mediu

  • Formularul de contact este disponibil aici.