Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

Timbrul Monumentelor Istorice 2024: Apel pentru intervenții asupra monumentelor istorice

Beneficiari eligibili Finanțare acordată Perioadă de depunere
 persoane fizice şi persoane juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, titular al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosinţă pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare a unui monument istoric 200.000 lei / 250.000 lei în funcție de subprogramul ales
17 octombrie 2023 – 14 decembrie 2023, ora 14:00

Operator de program

Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului (INP)

Finanțator

Timbrul Monumentelor Istorice (TMI)

Priorităţi

Priorităţile anuale ale INP în vederea finanţării prin TMI, stabilite de către Consiliul de administraţie pentru anul 2024, sunt următoarele:

  •  punerea în siguranţă a monumentelor istorice aflate în pericol;
  •  angajarea comunităţilor patrimoniale şi a comunităţilor locale în protejarea monumentelor istorice;
  •  contribuţia la programe naţionale şi internaționale dedicate patrimoniului cultural.

Buget

Suma disponibilă pentru finanţare nerambursabilă pentru sesiunea de finanţare I / 2024 este de 3.000.000 lei.

Domeniul pentru care pot fi depuse proiecte

Elaborarea de reglementări tehnico-economice, de norme şi metodologii privind elaborarea de documentaţii specifice, executarea de lucrări pentru protejarea monumentelor istorice.

Subprogramele pentru care vor fi acordate finanţări nerambursabile

  • Subprogramul proiectare - elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice, în vederea solicitării de finanţări în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2021-2027) şi în cadrul diferitelor programe naţionale – 1.000.000 lei;
  • Subprogramul intervenţii de urgenţă (ante- şi post-dezastru) – 1.500.000 lei

Suma maximă care poate fi solicitată pentru finanţarea unui proiect

Subprogramul de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice – 200.000 lei

În cadrul subprogramului de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice se primesc propuneri pentru: 

  • proiecte de anvergură şi complexitate redusă, elaborate pentru toate fazele de proiectare (DALI, DTAC, PT şi DE, PFU); 
  • proiecte complexe, elaborate la faza DALI, inclusiv studii şi cercetări; 
  • proiecte pentru care există DALI avizat şi se elaborează fazele de proiectare DTAC, PT şi DE; 
  • proiecte fază unică (PFU) pentru componente artistice.

Subprogramul intervenții de urgență (ante- şi post-dezastru) – 250.000 lei

La această categorie se primesc propuneri de proiecte pentru: 

  • intervenţii directe – consolidare a elementelor structurale, de arhitectură și lucrări de conservare primară pentru monumente de arheologie; 
  • intervenţii indirecte – sprijiniri, eşafodaje, acoperiri de protecţie; 
  • lucrări conexe – desfacere/refacere a instalaţiilor/echipamentelor, finisajelor interioare şi exterioare, învelitorilor şi altor elemente, necesare pentru realizarea intervenţiilor.

Finanţarea se acordă numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase a beneficiarului finanţării, într-un cuantum care nu poate fi mai mic de 10% din valoarea totală a finanţării solicitate.

Suma alocată pentru soluţionarea contestaţiilor este de 500.000 lei, împărțită astfel:
  • Subprogramul proiectare – 200.000 lei;
  • Subprogramul intervenţii de urgenţă – 300.000 lei.

Modalitate de depunere

  • Solicitările de finanțare (inclusiv cererea de finanțare, bugetul și declarația pe proprie răspundere) vor fi încărcate/completate, după caz, pe platforma TMI, la adresa web tmi.patrimoniu.ro
  • Solicitanţii pot depune în cadrul sesiunii de finanţare maximum 2 proiecte. Pentru acelaşi subprogram, un beneficiar poate solicita o singură finanţare nerambursabilă în decursul unui exerciţiu financiar.
  • Nu pot solicita finanţare nerambursabilă dezmembrămintele fără personalitate juridică ale persoanelor juridice, sucursale sau puncte de lucru.

Evaluarea proiectelor

Proiectele declarate eligibile din punct de vedere administrativ de către secretariatul comisiei de selecţie din cadrul INP sunt transmise comisiei de selecţie, care le evaluează şi le notează conform grilei de evaluare corespunzătoare.

Fiecare membru al comisiei va completa câte un raport de evaluare motivat, structurat pe baza fişei de evaluare, care va include observaţiile şi justificările pentru punctajul acordat. Rapoartele și fișele de evaluare ale comisiilor de evaluare pot fi solicitate și consultate de către solicitanți după afișarea rezultatelor parțiale.

Pentru a putea fi finanţat, un proiect trebuie să aibă un punctaj final de minimum 75 puncte. Lista cuprinzând rezultatele selecţiei proiectelor propuse a fi finanţate va cuprinde totalitatea solicitărilor care au întrunit punctajul de minimum 75 puncte, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, până la epuizarea sumei alocate de către INP.

Pentru mai multe detalii click aici.

Vizualizări: 267
Contact

E-mail: finantare.timbru@patrimoniu.ro