Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

DESIRE Eurocluster - Apel dedicat întreprinderilor active în domeniile e-sănătate și digitalizare în sănătate

Solicitanți eligibili Finanțare acordată Perioadă de depunere

IMM-uri sau consorții compuse din maximum două IMM-uri, sau un IMM și o altă entitate juridică. 

 Maximum 30.000 EUR/proiect (finanțare directă și servicii)

13.09.2023 – 13.11.2023 (ora 17:00 CET)

Operator de program & Finanțator

DESIRE Eurocluster

Scop

Apelul oferă finanțare care să sprijine întreprinderile din aceste domenii să-și crească reziliența și să facă pașii necesari pentru tranziția verde și digitală. Apelul este dedicat proiectelor care abordează cel puțin una dintre următoarele provocări din sectorul sănătății:

  • inovații de produs pentru a reduce dependența de tehnologii în lanțurile valorice ale Euroclusters, în scopul de a introduce pe piață produse sau servicii noi pentru firmele din domeniul sănătății
  • inovații în procesele de afaceri în domeniul e-sănătate care vizează adoptarea de tehnologii care ajută IMM-urile să îndeplinească cu succes cerințele privind tranziția verde și digitală
  • internaționalizarea IMM-urilor către țări terțe, cu soluții pentru sectorul sănătății

Repartizarea finanțării

Finanțarea va fi repartizată după cum urmează:

  • de la 10.000 Euro până la 20.000 Euro – finanțare directă în numerar;
  • 10.000 Euro, în tichete de servicii concepute ca pachet de servicii, furnizate de unul sau mai mulți furnizori externi. Exemple de servicii:
    • consultanță în domeniul DPI privind protecția inovației, libertatea de operare și brevetarea;
    • aspecte legate de conformitate cu reglementările și rambursare;
    • proiectarea studiilor clinice și a evaluărilor tehnologiilor medicale;
    • proiectarea tehnologiei, fabricarea și evaluările privind capacitatea de utilizare;
    • strategie de comercializare și de intrare pe piață pentru segmente de piață specifice;
    • modelarea LEAN Business și dezvoltarea și validarea clienților;
    • sprijin pentru transferul de tehnologie de la universități și centre de cercetare;
    • accesul la infrastructura de testare;
    • sprijin etic și juridic pentru protecția datelor;
    • învățare profundă, programare de algoritmi;
    • formare profesională pentru finanțare;
    • ateliere de mentorat etc.

Activitățile eligibile (cu titlu de exemplu)

  • achiziționarea de echipamente necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului;
  • participarea la misiuni economice, târguri;
  • participarea cu stand la târguri;
  • prototiparea (costurile de prototip și materiale relevante pentru execuția proiectului);
  • deplasări pentru promovarea proiectului sau participarea la evenimente DESIRE;
  • activități de coordonare și implementare a proiectului, etc.

Modalitate de depunere

Toți candidații trebuie să se înregistreze pe platforma DESIRE și sunt obligați să își completeze cererea și să încarce toată documentația necesară.
Cererile trebuie depuse de către solicitantul principal, care va declara, de asemenea, acordul celorlalți solicitanților (membri ai consorțiului) de participare. Cu toate acestea, toți solicitanții trebuie să se înregistreze pe platforma DESIRE înainte de a depune candidatura.

Informații suplimentare

  • În cadrul acestui apel, un număr de aprox. 35 de IMM-uri vor beneficia de finanțare.
  • Fiecare cerere trebuie să fie redactată în limba engleză;
  • IMM-urile trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere privind dubla finanțare pentru a garanta că activitățile finanțate de către programul DESIRE nu sunt finanțate de o altă schemă de sprijin.

Procesul de evaluare

Procesul de evaluare a apelului deschis este structurat după cum urmează:

  • Verificarea eligibilității;
  • Evaluarea experților externi;
  • Comitetul de evaluare DESIRE va supraveghea și valida procesul de evaluare și se va asigura că că nu există niciun conflict de interese, fraudă, dublă finanțare sau vreun partener care să depășească pragul de 30.000 EUR.
  • Procesul de pregătire a acordului de grant. 

Criterii de evaluare

  • Inovația ideii;
  • Potențialul de internaționalizare;
  • Reziliența;
  • Impactul potențial al soluției;
  • Planul de creștere în timpul și DUPĂ perioada de sprijin DESIRE;
  • Planul de implementare pe termen scurt pentru perioada de sprijin DESIRE;
  • Încadrarea în prioritățile DESIRE;
  • Echipa și avantajul competitiv;
  • Impresia generală a ideii și a prezentării;
  • Puncte suplimentare.
 

Pentru mai multe detalii click aici.

Vizualizări: 102
Contact

E-mail: desire@ic-steiermark.at