Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

Programul „În stare de bine” - apel 1/2023

Beneficiari eligibili Finanțare acordată Termen limită de depunere
organizații neguvernamentale din România (asociații, fundații sau federații și Crucea Roșie Română și structurile sale cu personalitate juridică) între 50.000 lei și 300.000 lei 21 aprilie 2023 (ora 16:00)

Finanțator

Kaufland România

Operator de program

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Obiectiv

Obiectivul programului este reducerea inegalităților sociale prin intermediul activităților culturale, sportive și de viață sănătoasă derulate pentru grupuri sau comunități vulnerabile și prin acțiuni de dezvoltare organizațională pentru sectorul neguvernamental.

Domenii de intervenție

  • Cultură: proiecte care facilitează implicarea grupurilor vulnerabile în activități care vizează reducerea inegalităților sociale prin: organizarea de activități culturale; prevenirea/combaterea situaţiilor de vulnerabilitate a cetăţenilor sau creșterea gradului de înțelegere a unor situații de inegalitate socială prin activități sau produse culturale, implicând și grupurile vulnerabile vizate; valorificarea patrimoniul cultural, inclusiv imaterial, pentru dezvoltarea comunităților rurale și urbane în beneficiul și împreună cu grupurile vulnerabile vizate;
  • Sport: proiecte care facilitează implicarea grupurilor vulnerabile în activități care vizează reducerea inegalităților sociale prin: organizarea de activități de educație fizică și sport , inclusiv evenimente sportive comunitare ce vizează implicarea grupurilor vulnerabile şi a comunităţilor din care acestea fac parte; prevenirea/combaterea situaţiilor de vulnerabilitate a cetățenilor prin activități sportive;  Atenţie! Organizațiile care vor înscrie proiect în domeniul sport trebuie să aibă experiență în lucrul direct cu beneficiari din grupuri vulnerabile sau să includă în proiect parteneriat/colaborare cu alte organizații sau instituții publice care lucrează cu astfel de beneficiari;
  • Viață sănătoasă: proiecte care facilitează implicarea grupurilor vulnerabile în activități care vizează reducerea inegalităților sociale prin abordarea mai multor aspecte ale vieții personale și sociale precum: starea de sănătate și integritate fizică (acces la servicii medicale, educație pentru sănătate, terapii de specialitate pentru recuperare fizică,.), starea de sănătate mintală (acces la servicii de sănătate psihică, educație pentru sănătate și conștientizare provocărilor și problematicilor asociate sănătății mintale), sănătatea relațiilor (educație și sprijin pentru dezvoltarea relațiilor interpersonale eficiente, educație și sprijin pentru recunoașterea și evitarea relațiilor abuzive, degradante, discriminatorii, reducerea unor factori de risc, precum condiții precare de locuire/muncă etc.), stimularea și menținerea de obiceiuri sănătoase (nutriție adecvată, mișcare și sport, educație pentru igienă, combaterea consumului de substanțe, etc).

Eligibilitatea solicitanților

Solicitanții și Partenerii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • nu au primit finanțare în calitate de Solicitant sau Partener în programul În Stare de Bine. consecutiv în ultimii 2 ani (2021 și 2022);
  • respectă valorile democratice și drepturile omului;
  • sunt independente de guvern și de alte autorități naționale, regionale sau locale;
  • sunt independente de persoane juridice cu scop lucrativ;
  • sunt independente de partide politice și sunt direct răspunzătoare pentru elaborarea și managementul proiectului și nu acționează ca intermediari;
  • au dreptul, potrivit statutului, să deruleze activități în domeniul abordat în proiect.

Buget

Bugetul total al Apelului 1/2023 este de 3.000.000 lei. 

Durata proiectelor

Durata proiectelor în cadrul Apelului 1/2023 poate fi cuprinsă între minim 5 luni și maxim 10 luni, cu condiția ca durata implementării activităților să nu depășească data de 30 aprilie 2024.  Perioada estimată de începere a proiectelor este începutul lunii iulie 2023.

Înscrierea proiectului

Procedura de înscriere a propunerii de proiect constă în completarea unui formular de cerere de finanțare, printr-un sistem de aplicare exclusiv online, prin intermediul site-ului programului, www.instaredebine.ro. Niciun alt document transmis prin email, poștă sau fax nu este acceptat. 

  • Pentru a putea transmite o cerere de finanțare este necesară crearea unui cont unic al organizației;
  • După crearea contului sau accesarea contului deja existent, trebuie să completați și să transmiteți propunerea de proiect.

Evaluare

Evaluarea proiectelor presupune trei etape:

1. Verificarea conformității administrative și a eligibilității;

Prin verificarea conformității administrative și a eligibilității se verifică respectarea regulilor impuse în cadrul Ghidului pentru organizație și proiect, completarea tuturor secțiunilor obligatorii ale cererii de finanțare și transmiterea, împreună cu propunerea de proiect, a anexelor solicitate, completate.

2. Evaluarea tehnico-financiară și anunțarea unei liste scurte a proiectelor propuse

Fiecare cerere de finanțare care îndeplinește criteriile de conformitate administrativă și eligibilitate va intra în etapa de evaluare a calității acesteia (incluzând și bugetul propus) și a capacității solicitantului. Vor fi luate în considerare următoarele aspecte:

  • Relevanța față de program (criteriu eliminatoriu);
  • Beneficiari;
  • Riscuri;
  • Efecte;
  • Continuitate;
  • Buget;
  • Organizația solicitantă și partenerii.

3. Pregătirea organizațiilor aferente pentru susținerea unor prezentări tip „Elevator Pitch” în cadrul unui comitet de selecție format din membri Kaufland România și membri FDSC.

Lista scurtă a proiectelor ce reiese din etapa evaluării tehnico-financiare este înaintată unui comitet de selecție format din membri desemnați de Kaufland România și FDSC.

Organizațiile cu proiecte propuse pe lista scurtă vor avea oportunitatea să-și prezinte proiectele în cadrul comitetului de selecție într-un eveniment de tip „Elevator Pitch” (5-10 minute/organizație), ce va fi organizat pentru Apelul 1 în perioada 24-26 mai 2023.

Pentru îmbunătățirea calității prezentărilor susținute în cadrul evenimentului Elevator Pitch, FDSC va oferi organizațiilor oportunitatea de a participa la un workshop de pregătire în perioada de organizare a evenimentelor de pitch. În cadrul evenimentului Elevator Pitch, comitetul de selecție își rezervă dreptul de a adresa întrebări organizației și de a propune modificări proiectului, astfel încât acesta să poată fi propus pentru finanțare Comitetul de selecție va selecta propunerile de proiect cele mai relevante pentru programul de finanțare și cu cel mai mare impact, în funcție de bugetul disponibil la momentul respectiv. 

Pentru mai multe detalii click aici.

Vizualizări: 220
Contact
  • Solicitanții pot adresa întrebări referitoare la acest Apel prin email la adresa laura.cireasa@fdsc.ro sau telefonic la numărul 0742.200.894. Persoană de contact: Laura Cireașă.
  • În cazul întâmpinării unor dificultăți legate de utilizarea sistemului online, solicitanții pot adresa întrebări prin email la adresa support@fdsc.ro sau telefonic la numărul 0757.579.176. Persoană de contact: Sorin Coman.
Știri recente
Azi, 18 mai 2024
Ieri, 17 mai 2024