Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile & Enel România: Apelul de proiecte Conectare.Dezvoltare.Acces

Beneficiari eligibili Finanțare acordată Perioadă de înscriere
  • ONG-uri din România

Este încurajată colaborarea cu diverse entități (alte ONG-uri, instituții publice, mediul de afaceri local etc.).

50.000 de lei - 120.000 de lei

16 - 20 mai 2022

Într-o versiune anterioară era menționată eronat perioada 16-22 mai 2022. Perioada corectă de înscriere este 16-20 mai 2022.

Finanțator

Enel România

Operator de program

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Obiectiv

Obiectivul apelului este creșterea calității vieții persoanelor care aparțin unor comunități vulnerabile. Vor fi sprijinite inițiativele care au un impact pozitiv în următoarele domenii: accesul la educație, accesul la energie, și dezvoltarea economică a zonelor slab dezvoltate prin acțiuni de inovare socială (inclusiv integrarea persoanelor din grupuri dezavantajate).

Buget

750.000 de lei

Priorități de intervenție și activități eligibile

Apelul de proiecte este dedicat inițiativelor organizațiilor neguvernamentale din România care contribuie la cel puțin una din cele trei priorități de intervenție detaliate mai jos, ce au ca reper principal Obiectivele de Dezvoltare Durabilă - ODD (adoptate în 2015 de către statele membre ale Organizației Națiunilor Unite):

Accesul la educație de calitate – reper ODD 4

Copiii şi tinerii reprezintă grupurile cele mai afectate de sărăcie şi excluziune socială, iar copiii afectaţi de sărăcie au şanse scăzute de a rămâne în sistemul de învăţământ şi de a primi o educaţie de calitate. În cadrul acestei priorități vor fi susținute proiecte care facilitează expunerea şi implicarea grupurilor vulnerabile şi a comunităţilor la activități ce contribuie pozitiv la creșterea gradului de acces la educație.

Printre tipurile de proiecte ce pot fi derulate sub această prioritate se numără:

  • intervenţii de prevenire a abandonului şcolar
  • inițiative de implicare a părinţilor în procesul de educaţie
  • programe de învățare suplimentare adresate elevilor
  • acțiuni ce adresează carențele existente în anumite contexte educaționale specifice mediilor defavorizate
  • programe de dezvoltare adresate profesorilor din scoli vulnerabile
  • suport pentru modernizarea infrastructurii școlare etc.

Vor avea prioritate acțiunile ce implică copii și tineri din ciclul de învățământ gimnazial și liceal.

Accesul la energie, cu focus pe combaterea sărăciei energetice – reper ODD 7

Sărăcia energetică se referă fie la lipsa conexiunii fizice la reţelele electrice (centralizate sau descentralizate), fie la dificultatea unei gospodării de a-și asigura nevoia de energie la costuri accesibile. Cele mai frecvente efecte ale sărăciei energetice sunt cele legate de marginalizarea socială, de probleme de sănătate cauzate de încălzirea deficitară sau de condiţiile necorespunzătoare de gătit, obstacole în parcursul educaţional şi şomajul. Sărăcia energetică generează un “cerc vicios” al datoriilor, al penalităţilor şi al deconectării de la reţea sau al intervenţiilor neautorizate în reţea. În cadrul acestei priorități vor fi susținute proiecte care conduc la un mai bun acces la energie, abordând efectele sărăciei energetice.

Printre tipurile de proiecte ce pot fi derulate sub această prioritate se pot număra initiative ce: 

  • îmbunătățesc accesul la energie sau abordează problematica sărăciei energetice pentru gospodăriile dezavantajate economic și social, identifică şi promovează soluţii alternative de electrificare, durabile, în zonele neelectrificate, intervin prin acțiuni de informare şi educare a consumatorilor vulnerabili;
  • sunt orientate spre consiliere pe teme legate de eficiență energetică, reducerea consumului de energie și a costurilor asociate (de exemplu: servicii de evaluare și consiliere personalizată, suport pentru accesarea schemelor de compensare costuri de energie electrică, training-uri, materiale de informare etc.);
  • susțin consolidarea comunităților pe teme de energie și se orientează spre implicare la nivel de comunitate pentru o abordare colectivă a problemelor legate de sărăcie energetică, nu doar la nivel de individ, și în același timp pentru a crește gradul de conștientizare în rândul publicului, instituții, media și alți actori relevanți;

Dezvoltare economică prin acțiuni de inovare socială – reper ODD 8

Inovarea socială a devenit un concept important în procesul de elaborare a politicilor europene, transpunând sectoare și discipline. În prezent inovarea socială presupune dezvoltarea de idei, servicii sau modele noi pentru a aborda nevoi sociale și care creează noi forme de colaborare între actori relevanți (administrație publică, sectorul privat și societatea civilă). Relevante în acest context sunt modelele de economie socială și economie circulară. În cadrul acestei priorități vor fi susținute proiecte care propun abordări inovatoare pentru a îmbunătăți calitatea vieții comunităților vizate, prin intervenții specifice în rândul grupurilor vulnerabile, fiind incluse în cadrul propunerilor parteneriate cu instituții, organizații, companii relevante pentru rezolvarea problemei prezentate.

Printre tipurile de proiecte ce pot fi derulate sub această prioritate se află proiecte care propun accesul grupurilor vulnerabile la servicii, creșterea angajabilității în comunitățile vizate (o atenție deosebită va fi acordată acordată incluziunii persoanelor cu dizabilități), implementarea de inițiative în parteneriat cu administrațiile locale și/sau mediul privat.

Criterii de eligibilitate

În cadrul acestui apel parteneriatul nu este obligatoriu.

Solicitanții au însă posibilitatea să depună proiecte în parteneriat doar în cazul în care partenerii eligibili administrează parte din bugetul proiectului. Solicitanți și parteneri eligibili sunt exclusiv organizații neguvernamentale și non-profit, cu naționalitate română, care au dobândit personalitate juridică anterior datei depunerii proiectului, sunt organizate și conduse conform prevederilor legislației care guvernează organizațiile neguvernamentale fără scop lucrativ din România (OG 26/2000 și/sau Legea 21/1924 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare), și anume sunt asociații, fundații sau federații. În plus față de criteriile menționate, Solicitanții și Partenerii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • respectă valorile democratice și drepturile omului
  • sunt independente de guvern și de alte autorități naționale, regionale sau locale
  • sunt independente de persoane juridice cu scop lucrativ
  • sunt independente de partide politice
  • sunt direct răspunzătoare pentru elaborarea și managementul proiectului și nu acționează ca intermediari.

În baza unei analize în concret a situației fiecărei organizații solicitante/partenere se va aprecia îndeplinirea condiției de independență.

Procesul de selecție

În cadrul acestui Apel de proiecte, solicitanţii vor transmite iniţial o scrisoare de intenție care va intra in procesul de evaluare. Cei ai căror scrisoare de intenție a fost selectată vor participa la un interviu în cadrul căruia vor prezenta detaliile proiectului, iar organizațiile selectate în urma interviului vor putea transmite ulterior cererea de finanțare cu toate anexele aferente. 

Pentru mai multe detalii click aici

Descarcă ghidul solicitantului

Vizualizări: 381
Contact

FDSC