Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

AFCN - Sesiunea de finanțare III/2022 pentru proiecte editoriale

Beneficiari eligibili Finanțare acordată Termen limită de depunere
  • Edituri și redacții de publicații culturale;
  • Persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfăşoară activități editoriale (organizații nonguvernamentale, societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ș.a.);
  • Persoane juridice de drept public (Instituții publice care derulează proiecte editoriale).
  • 42.000 de lei pentru secțiunea Carte
  • 36.000 de lei pentru secțiunea Reviste și publicații culturale
  • 30.000 de lei pentru secțiunea Ediții de poezie
31 mai 2022, ora 17:00

Finanțator

Ministerul Culturii și Identității Naționale

Operator de program

Administraţia Fondului Cultural Naţional

Buget

1.300.000 lei

Despre apel

Prin proiect editorial se înţelege realizarea unor lucrări din domeniile literaturii, artei, culturii şi civilizatiei, printr-un set de operaţiuni/activităţi, precum elaborarea, traducerea, tehnoredactarea, ilustrarea şi publicarea acestora în format tipărit, desfăşurate în acord cu obiectivele şi priorităţile enunţate de autoritatea finanţatoare, pe o perioadă de timp determinată şi care au ca scop comun satisfacerea unor nevoi culturale exprimate la nivel local, zonal, regional sau naţional. 

În cadrul unei selecţii de oferte, pentru fiecare secțiune, o entitate poate propune maximum un proiect editorial, care poate conține maximum de 10 titluri. Editurile care au denumiri/identități diferite dar au o conducere economică unică cu acţionariat 2 majoritar identic (care fac parte dintr-un grup lucrativ sau non-lucrativ) pot depune împreună maximum 10 titluri.

Priorități

Au fost stabilite următoarele priorități specifice disjunctive pentru fiecare secțiune de finanțare, fiind suficientă adresarea unei singure priorități pentru a putea obține punctajul maxim:

  • Carte
    • Promovarea limbajelor literare originale/inovatoare și a literaturii de debut
    • Susținerea temelor artistice și/sau interdisciplinare
    • Lucrări de non-ficțiune legate de cercetare și/sau educație
  • Reviste și publicații culturale
    • Susținerea multiculturalității
    • Promovarea abordărilor pluridisciplinare
    • Continuitatea în susținerea conținutului cultural
  • Poezie
    • Promovarea limbajelor literare originale/inovatoare și a debutului
    • Promovarea textelor pentru copii
    • Antologii

Suma maximă ce poate fi solicitată pentru un proiect editorial (maximum 10 titluri) și tirajul minim obligatoriu, sunt diferențiate pentru fiecare secțiune în parte, după cum urmează:

Secțiuni Tiraj minim obligatoriu Plafon de finanțare per proiect editorial
Carte 500 42.000 lei
Reviste și publicații culturale 600 36.000 lei
Ediții de poezie 500 30.000 lei

Criterii de eligibilitate

Pentru a putea participa la selecţie, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • nu are datorii la bugetul de stat;
  • după caz, a respectat obligaţiile asumate prin contractele anterioare de finanţare nerambursabilă cu AFCN. 

Criterii de selecție

  • Justificarea și relevanţa proiectului 
  • Calitatea conținutului și a realizării tehnice 
  • Modalitatea de implementare a proiectului
  • Structura bugetului

Pentru mai multe detalii click aici

Vizualizări: 303
Contact

Administrație Fondului Cultural Național

contact@afcn.ro

Știri recente
Azi, 15 mai 2024
Ieri, 14 mai 2024