Ministerul Tineretului și Sportului
Prioritatea 1. Facilitarea și asigurarea incluziunii tinerilor marginalizați sau excluși social cu măsurile indicative:
- Asigurarea accesului egal al tinerilor marginalizați sau excluși social la medii de învățare non-formală, prin abordarea dimensiunilor incluziunii;
- Îmbunătățirea competențelor tinerilor marginalizați sau excluși social, în vederea incluziunii sociale.
Prioritatea 2. Împuternicirea tinerilor să acționeze ca factori de schimbare pentru crearea unor comunități durabilecu măsurile indicative:
- Inițierea de acțiuni prietenoase față de mediu prin identificarea și aplicarea de soluții inovative;
- Promovarea voluntariatului și a implicării civice a tinerilor în cadrul comunităților în care trăiesc;
- Încurajarea dialogului responsabil între tinerii din mediul rural și reprezentanții autorităților publice, incluziunea tinerilor în viața comunității și creșterea rolului pe care aceștia îl au în procesul de luare a deciziilor.
Prioritatea 3. Crearea de oportunități care să faciliteze accesul tinerilor la locuri de muncă de calitate cu măsurile indicative:
- Dobândirea de competențe adaptate viitorului muncii prin educație non-formală, formare sau voluntariat, în vederea unei mai bune inserții profesionale pe piața muncii;
- Oferirea de servicii de consiliere și orientare în carieră, în vederea unei mai bune adaptabilități la piața muncii.
Prioritatea 4. Promovarea educației non-formale, inclusiv prin folosirea mijloacelor de comunicare on-line cu măsurile indicative:
- Dezvoltarea de competențe transversale necesare tinerilor pentru a fi activi în comunitate;
- Dezvoltarea de competențe digitale necesare tinerilor în procesul de învățare non-formală, adaptate la contextul actual;
- Conștientizarea și prevenirea riscurilor privind siguranța și formele de dependență generate de utilizarea inadecvată a internetului;
- Creșterea accesibilității la proiectele europene de tineret, oferirea de sprijin și informații tinerilor;
- Consolidarea sectorului de tineret în mediul rural și susținerea educatorilor, lucrătorilor de tineret, structurilor informale și formale de reprezentare a tinerilor din mediul rural sau care oferă servicii acestora;
- Facilitarea accesului tinerilor din mediul rural la o educație de calitate și oportunități de dezvoltare personală, profesională și socială în limba maternă.
Prioritatea 5. Promovarea educației pentru sănătate, prevenției și a unui mod de viață sănătos cu măsurile indicative:
- Promovarea unui stil de viață sănătos, prin dobândirea unor comportamente și atitudini corecte față de nutriție, activități fizice, petrecere a timpului liber etc;
- Conștientizarea și prevenirea riscurilor legate de consumul de substanțe psihoactive ilicite;
- Promovarea de servicii de consiliere a tinerilor afectați psiho-emoțional în urma măsurilor impuse de prevenire a răspândirii și contaminării SARS-COV-2.
Prioritatea 6. Susținerea diversității culturale și a accesului la cultură cu măsurile indicative:
- Facilitarea accesului la activități culturale; Stimularea creativității tinerilor în domeniul cultural artistic;
- Conștientizarea identității naționale prin păstrarea și valorificarea tradițiilor și obiceiurilor românești;
- Dezvoltarea oportunităților culturale pentru tinerii din mediul rural și promovarea consumului cultural, diversității culturale a identității locale, regionale și europene în rândul acestora.
Fiecare solicitant poate depune maximum 1 proiect pe prioritate.
În cadrul proiectelor de tineret/ studențești, activitățile eligibile destinate beneficiarilor trebuie să fie încadrabile în următoarele domenii de activitate:
- educație nonformală,
- cultural - artistic,
- voluntariat,
- socio - civic, sportiv,
- formare și inserție profesională,
- includere socială,
- stil de viață sanătos,
- mediu.
Domeniile de activitate menționate se pot implementa prin următoarele tipuri de activități:
- stagii/cursuri,
- seminare,
- webinarii,
- ateliere de lucru,
- focus grup,
- școli de vară,
- concursuri,
- mese rotunde,
- panel de experți,
- dezbateri,
- conferinţe,
- simpozioane,
- întâlniri de lucru,
- festivaluri,
- campanii de informare/promovare/ ecologizare,
- schimburi de experiență la nivel național și internațional,
- caravane,
- expoziţii,
- târguri,
- evenimente și competiții sportive,
- spectacole,
- concerte,
- programme de mentorat realizate de lucrătorii de tineret și alte activități asemănătoare sau conexe.
Activitățile se pot desfășura și în mediul online.
Aplicanţii eligibili pentru Concursul național de proiecte studențești, solicitanții eligibili sunt structurile neguvernamentale de tineret și pentru tineret așa cum sunt definite în Capitolul III din legea Nr. 350/2006 – Legea tinerilor și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- desfășoară programe/proiecte/activități pentru studenți, conform Extrasului din Registrul special al asociațiilor și fundațiilor/ Certificatului de grefă completate de statutul înregistrat la instanță respectiv Regulamentului intern de organizare și funcționare, în cazul Fundației Naționale pentru Tineret și a fundațiilor județene pentru tineret și a Municipiului București;
- au respectat în ultimii doi ani contractele de finanțare nerambursabilă semnate cu Ministerul Tineretului și Sportului , cu excepția situațiilor în care acestea au încetat cu acordul părților sau au fost generate de o cauză neimputabilă acestora (pandemii, cataclisme etc).
Pentru mai multe detalii, click aici.