Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

100 de milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor pescaresti

Miercuri, 10 februarie 2010, s-a lansat axa 4 "Dezvoltarea durabila a zonelor pescaresti" a Programului Operational de Pescuit. Pentru derularea masurilor din aceasta axa, au fost alocate din Fondul European pentru Pescuit 100 de milioane de euro.

Actiunile propuse prin intermediul Axei 4 a POP
urmaresc dezvoltarea durabila a zonelor pescaresti prin sprijinirea aplicarii unor strategii integrate de dezvoltare locala, elaborate de grupuri parteneriale locale (GL-uri).

Intr-o prima etapa se vor selecta cele 15 Grupuri Locale alcatuite in parteneriat public-privat care vor trebui sa prezinte o strategie integrata pentru dezvoltarea propriei zone. Selectia si elaborarea strategiilor sunt finantate prin Axa 5.
Grupurile vor alege beneficiarii finali pentru finantarea proiectelor din Axa 4: administratii publice locale si judetene, servicii publice, societati comerciale, organizatii de intreprinzatori, societati de furnizare a serviciilor comunale, ONG-uri, persoane fizice si (grupuri) de persoane neinregistrate oficial.

Scopul masurilor din Axa 4 este acela de a ajuta comunitatile si zonele pescaresti sa gaseasca noi resurse sustenabile pentru diversificarea activitatilor economice si imbunatatirea calitatii vietii in mod sustenabil, pe termen lung. „Urmarim cresterea conditiilor de viata, a nivelului de trai a pescarilor, scopul fiind sa pastram aceste comunitati acolo unde ele au existat dintotdeauna, sa evitam depopularea acestora si chiar daca exista un declin al activitatii de pescuit, aceste comunitati sa ramana, sa traiasca si sa munceasca in aceste zone”, a declarat ministrul agriculturii.

Programul Operational pentru Pescuit al Romaniei este finantat din Fondul European pentru Pescuit (FEP) fiindu-i alocat, pentru perioada de programare 2007 – 2013, un buget de 307.618.942,7 Euro din care 230.714.207 Euro reprezinta contributia FEP.

Descarca
Ghidul Solicitantului

Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Vizualizări: 76