Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Guvernul a aprobat constituirea Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare

Guvernul a aprobat constituirea Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare

in fiecare din cele opt regiuni de dezvoltare a Romaniei se va constitui un Comitet Regional de Evaluare Strategica si Corelare, in scopul evaluarii gradului in care proiectele finantabile in cadrul Programului Operational Regional contribuie la indeplinirea obiectivelor strategiilor de dezvoltare a regiunilor, precum si in scopul corelarii proiectelor finantate din fonduri publice.

Guvernul a aprobat o Hotarare in acest sens, a anuntat Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor.

Prin constituirea Comitetelor Regionale de Evaluare Strategica si Corelare se asigura un mecanism de implementate a Programului Operational Regional 2007-2013. Programul Operational Regional planifica pentru perioada 2007 - 2013 investitia banilor alocati Romaniei din Fondul European de Dezvoltare Regionala. La cei 3,7 miliarde de euro din acest fond se adauga cofinantarea nationala, de 713 milioane de euro.

Comitetele asigura prioritizarea din punct de vedere strategic a proiectelor care pot fi finantate din POR, la nivel regional, pe baza strategiei proprii de dezvoltare, precum si a realitatilor economico-sociale ale fiecarei regiuni.

De asemenea, Comitetele asigura, la nivel regional, corelarea interventiilor din fonduri publice, pentru a putea aprecia in mod real nevoile de dezvoltare ale regiunilor si pentru a optimiza utilizarea fondurilor alocate.

„Aceste 8 comitete functioneaza independent, nu avem nici un fel de influenta in ceea ce priveste activitatea lor pentru ca este vorba de descentralizare si de banii care tin de regiune”, a spus Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, la finalul sedintei de Guvern.

in fiecare Comitet Regional de Evaluare Strategica si Corelare (CRESC) vor fi desemnati cate doi reprezentanti ai autoritatilor administratiei publice locale din judetele componente ale regiunii, care vor avea drept de vot. Din CRESC vor face parte, de asemenea, cate un reprezentant al mediului economico-social din regiune, dintre urmatoarele organizatii:

  • organizatii culturale
  • organizatii pentru tineret
  • organizatii sportive
  • organizatii religioase ale cultelor
  • organizatii reprezentative ale minoritatilor nationale
  • organizatii ale unitatilor de invatamant universitar
  • federatii ale sindicatelor
  • federatii ale patronatelor
  • organizatii ale IMM-urilor
  • organizatii pentru protejarea si ajutorarea persoanelor cu dizabilitati
  • organizatii pentru ajutorarea categoriilor defavorizate
  • organizatii ale pensionarilor
  • organizatii pentru egalitatea de sanse
  • organizatii pentru protectia mediului
  • organizatii profesionale in domeniul dezvoltarii regional
  • organizatii implicate in dezvoltarea locala/regionala

Regulamentul de organizare si functionare a CRESC se elaboreaza in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoarea a actului normativ. Regulamentul este avizat de Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional si de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale si este aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regionala.

Hotarare pentru aprobarea constituirii Comitetelor Regionale de Evaluare Strategica si Corelare si a Regulamentului Cadru de Organizare si Functionare al acestora

Regulament cadru de organizare si functionare al CRESC

Componenta si structura CRESC

Sursa: Guvernul Romaniei

Vizualizări: 124