Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Emil Boc: "S-au facut progrese importante in absorbtia fondurilor europene"

Emil Boc considera ca s-au facut progrese importante în absorbţia fondurilor comunitare, dar nivelul absorbţiei este inca nesatisfacator.

"As dori sa vă ofer câteva date statistice şi voi folosi o comparaţie între perioada 2007-2008, mai exact până la 22 decembrie 2008, dată la care a intrat în exerciţiu actualul Guvern, şi perioada 22 decembrie 2008 – 20 martie 2009.
În această perioadă de timp, între 22 decembrie 2008 şi 20 martie 2009, au fost aprobate în cadrul Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) 683 de proiecte, în comparaţie cu 420, care au fost adoptate în perioada 2007-2008.

În privinţa semnării efective a contractelor de finanţare, în perioada 22 decembrie 2008-20 martie 2009, au fost semnate 360 de proiecte, în comparaţie cu 168 de proiecte care au fost semnate în perioada 2007-2008.

Cu alte cuvinte, există, şi se poate observa cu ochiul liber, un progres, în privinţa graficului de proiecte aprobate şi semnate în vederea atragerii fondurilor europene. Valoarea totală a contractelor de finanţare pe Programele Operaţionale Sectoriale, în perioada 22 decembrie 2008-20 martie 2009 este de peste 630 de milioane de euro. Cele mai multe proiecte aprobate sunt în cadrul Programului Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, 258, după care, Programul Operaţional Regional 261, şi în Programul Dezvoltarea Resurselor Umane 140." a declarat premierul la finalul sedintei Comitetului Interministerial pentru gestionarea fondurilor europene care a avut loc marti, 24 martie 2009.

Emil Boc a mai adaugat ca toată documentaţia privind auditarea programelor operationale a fost trimisa catre Curtea de Conturi şi Comisia Europeană. " A fost o muncă dificilă, cu multe complicaţii, care astăzi a ajuns în linie dreaptă, pentru a primi acreditarea finală a sistemelor de management şi control" a precizat premierul.

sursa:www.gov.ro

Vizualizări: 119