Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Banca Mondială vor colabora în scopul dezvoltării strategiei şi creşterea calităţii în domeniul educaţiei

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, doamna Ecaterina Andronescu, a avut o discuţie oficială cu o delegaţie condusă de domnul Benoît Blarel, Şeful Biroului Băncii Mondiale la Bucureşti, cu privire la problemele cu care se confruntă sistemul de educaţie din România, priorităţile şi strategia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, precum şi la stadiul implementării proiectelor derulate cu sprijinul instituţiei internaţionale.
În cadrul întalnirii, dl. Benoît Blarel a exprimat disponibilitatea Băncii Mondiale de a-şi continua asistenţa pentru reformele menite să conducă la îmbunătăţirea rezultatelor şi creşterea performanţelor sistemului de educaţie din România. Astfel, cei doi oficiali au convenit asupra continuării discuţiilor, urmând a defini principalele direcţii strategice de dezvoltare a domeniului educaţiei pentru următorii ani, pentru care Banca Mondială să acorde finanţare cu prioritate. Aceste direcţii strategice se vor integra într-un plan stabilit la nivel regional („Regional Partnership Strategy"), cu obiective şi ţinte pentru România.

Doamna Ecaterina Andronescu a evidenţiat în cadrul întâlnirii rolul pe care proiectele finanţate prin fonduri de la Banca Mondială l-a avut în procesul de reformă al sistemului de învăţământ din România, nu numai prin fondurile alocate, dar mai ales prin expertiza specialiştilor băncii şi prin mecanismele create. În acest context, continuarea colaborării cu Banca Mondială este considerată extrem de benefică, inclusiv prin multiplicarea unor proiecte de succes, cum ar fi Proiectul pentru Învăţământul Rural.
„Îmbunătăţirea calităţii în învăţământul preuniversitar este o necesitate şi aceasta trebuie realizată plecând de la restructurarea şi regândirea curriculei, având în vedere centrarea pe competenţe, şi implementarea unor noi mecanisme de evaluare calitativă a procesului didactic şi a rezultatelor elevilor, până la formarea iniţială şi continuă a personalului didactic", a afirmat ministrul.
Domnia sa a prezentat oaspetelui său şi faptul că ministerul are în vedere îmbunătăţirea accesului la învăţământul de calitate, lucru care poate fi realizat prin continuarea programelor de investiţii, menţionând că în prezent sunt 9.000 de unităţi de învăţământ de toate gradele care nu au autorizaţie de funcţionare, din cauza neîndeplinirii condiţiilor sanitare. Ministrul are în vedere îmbunătăţirea dotărilor din laboratoarele şcolare, pentru a facilita elevilor şi studenţilor accesul la mijloacele moderne de informare şi comunicare.

Un alt element discutat a vizat îmbunătăţirea accesului la învăţământul superior, prin crearea unor scheme de împrumut pentru studenţi, precum şi prin investiţia în spaţiile de învăţământ şi campusuri. De asemenea, creşterea calităţii este şi pentru învăţământul superior o prioritate. Dl. Blarel s-a arătat interesat de stadiul procesului de descentralizare din educaţie, răspunsul primit fiind acela că, pe baza experienţei acumulate în procesul de pilotare, prevederi în ceea ce priveşte descentralizarea vor fi incluse într-un capitol special în pachetul de legi cu privire la educaţie, stabilindu-se cu exactitate atribuţiunile şi responsabilităţile fiecărui factor de decizie implicat. În cursul discuţiilor s-a putut observa concordanţa dintre opiniile specialiştilor Băncii Mondiale şi conducerea ministerului, cu privire la priorităţile din învăţământul românesc.
sursa:www.edu.ro

Vizualizări: 88