Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Romania va primi pana la finele anului 250 mil euro de la BEI pentru co-finantare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, 25 noiembrie 2008, printr-o OU, Contractul de Credit între România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 1 miliard de euro.
„O primă tranşă din aceşti bani, de 250 milioane de euro, vor fi primiţi până la sfârşitul acestui an”, a declarat Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.

Fondurile sunt destinate co-finanţării contribuţiei de la bugetul de stat a programelor de investiţii în cadrul Programelor Operaţionale din sectoarele transport, mediu şi competitivitate economică.

Este vorba despre programele de investiţii eligibile pentru asistenţa nerambursabilă din partea Uniunii Europene, unde România are obligaţia cofinanţării. Contractul de Credit cu Banca Europeană de Investiţii a fost semnat pentru această cofinanţare.
Proiectele eligibile cuprinse în programele de investiţii urmează să fie agreate cu Banca Europeană de Investiţii pe parcursul implementării contractului.

Sursa: Guvernul Romaniei

Vizualizări: 67