Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Prima licitatie deschisa de proiecte in cadrul Programului Romania-Bulgaria 2007-2013

Miercuri, 9 iulie 2008, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice din Bulgaria, lansează prima licitaţie deschisă de proiecte pentru cele trei axe prioritare din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 15 septembrie 2008. Suma totală alocată pentru această licitaţie este de peste 16 milioane euro.

Domeniile în care se pot depune proiecte sunt: mediu, transporturi, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, dezvoltare economică şi socială. Această primă licitaţie deschisă de proiecte se adresează proiectelor care nu necesită investiţii: realizarea de studii şi strategii, schimburi de experienţă, consolidarea parteneriatelor, organizarea de evenimente etc.

Suma maximă acceptată pentru un proiect în cadrul acestei prime licitaţii este de 1,5 milioane euro, reprezentând contribuţia nerambursabilă de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi cofinanţarea de la bugetele de stat ale României şi Bulgariei.
Pentru această licitaţie pot depune proiecte autorităţi publice (locale, regionale sau centrale), ONG-uri, universităţi şi institute de cercetare.

Sursa: MDLPL

Vizualizări: 85