Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiectele pentru pensiuni se pot depune din septembrie

În cadrul reuniunii Comitetului de Monitorizare pentru PNDR, din data de 24 iunie 2008, au fost luate următoarele decizii:

Începând cu luna septembrie a.c. se vor lansa sesiuni de primire a proiectelor de investiţii pentru cinci noi măsuri de finanţare prin PNDR.
Astfel, se vor acorda fonduri nerambursabile pentru proiecte de investiţii care se încadrează în aria de finanţare a Măsurii 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”, a Măsurii 313 „Încurajarea activităţilor turistice”, a Măsurii 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, a Măsurii 142 „Înfiinţarea grupurilor de producători”, sau a Măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”.

Totodată, în anul 2008 se vor mai putea depune proiecte pentru Măsura 123 şi pentru Schemele XS 13/2008 şi XS 28/2008 în lunile iulie şi august ale acestui an.

În cadrul aceluiaşi Comitet de Monitorizare pentru PNDR a fost stabilit că în anul 2008 pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” şi pentru Măsura 322 „Renovarea şi dezvoltarea satelor” se vor depune proiecte de investiţii pentru finanţare cu fonduri nerambursabile doar în cadrul unei singure sesiuni de primire a proiectelor.
Astfel, ultima sesiune din anul 2008 pentru primirea proiectelor pentru cele două măsuri va fi sesiunea din octombrie, cu precizarea că suma alocată acestei sesiuni este echivalentă cu suma aferentă a trei sesiuni de primire de proiecte.

Proiectele se vor întocmi conform specificaţiilor Ghidurilor Solicitantului aferente fiecărei Măsuri în parte, care vor fi publicate pe paginile de internet www.madr.ro şi www.apdrp.ro .

Deciziile Comitetului sunt adoptate prin procedură de vot în condiţiile întrunirii unui cvorum stabilit prin Regulamentul de organizare şi funcţionare. În cazul problemelor urgente sau a aspectelor care nu justifică organizarea unei reuniuni a Comitetului, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, se poate stabili aplicarea procedurii de aprobare scrisă.

Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Vizualizări: 132