Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MFE face precizări cu privire la cererea de chemare în judecată de către CJ Ilfov

Ministerul Fondurilor Europene a făcut precizări care reflectă pașii parcurși între timp pentru soluționarea aspectelor tehnice apărute în pregătirea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov:

Potrivit MFE, pe parcursul lunilor aprilie și mai, beneficiarul proiectului, SC APA CANAL ILFOV SA., alături de consultantul angajat de acesta, a revizuit documentația în baza observațiilor reprezentanților JASPERS, acceptând prin aceasta faptul că respectiva documentație nu corespundea din punct de vedere tehnic și calitativ. Comunicatul oficial MFE precizează că documentația revizuită a proiectului a fost depusă parțial de beneficiar în data de 15 mai.

În acest moment, Ministerul Fondurilor Europene așteaptă ca beneficiarul să depună documentația completă necesară aprobării proiectului. Concomitent, MFE, prin AM POIM, analizează documentele deja depuse pentru a scurta timpul necesar evaluării.

Potrivit comunicatului oficial, MFE a aprobat demararea licitațiilor pentru acele componente din proiect pentru care nu există observații tehnice.

Consiliul Judeţean Ilfov a dat în judecată Ministerul Fondurilor Europene, solicitând plata a peste 260 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea finanţării pierdute în cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată din judeţul Ilfov cu finanțare prin POIM 2014 – 2020.

Sursa: MFE

Vizualizări: 117