Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF a publicat Raportul anual de activitate, aferent perioadei ianuarie - decembrie 2017.
Descarcă Raport
Activitatea de control a DLAF a continuat linia ascendentă a ultimilor ani, astfel că, în 2017, numărul cauzelor soluționate a înregistrat o creștere de peste 50%, comparativ cu anul 2015. Cele mai multe acțiuni de control finalizate cu suspiciuni de fraudă au vizat fondurile agricole, ponderea acestora fiind de 57%.
În anul 2017, DLAF a avut în lucru 528 de acțiuni de control. Din acest total, au fost încheiate 258 de cazuri, fiind constatate următoarele aspecte importante:
Impact social major
În urma acțiunilor de control desfășurate în perioada ianuarie – decembrie 2017, s-au constatat indicii privind săvârşirea unor fapte de natură penală care afectează interesele financiare ale UE cu incidenţă în următoarele domenii:
Cazuri înaintate Direcției Naționale Anticorupție, parchetelor și soluții pronunțate de instanțele de judecată
Pentru cele 150 de acțiuni de control finalizate cu suspiciune de fraudă, DLAF a sesizat Direcția Națională Anticorupție (147 de cazuri) și parchetele ordinare (3 cazuri).
În anul de referință, DNA a întocmit un număr de 44 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, având la bază sesizări și analize ale DLAF. Prin cele 44 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, DNA a valorificat constatările din 72 de acțiuni de control instrumentate de către DLAF, iar măsurile dispuse au fost trimiterea în judecată a 112 persoane fizice și a 9 persoane juridice.
În anul 2017, instanțele de judecată au soluționat definitiv un număr de 65 de dosare având ca obiect infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, din care 22 de cazuri au avut la bază investigațiile DLAF. Instanțele de judecată au dispus condamnarea definitivă a 31 de persoane, respectiv 26 de persoane fizice și 5 persoane juridice.
În cele 150 de acțiuni de control finalizate de către DLAF cu suspiciune de fraudă, au fost implicate 528 de persoane fizice.
Impact financiar
Valoarea estimată a impactului financiar rezultat în urma investigaților DLAF a fost de 45.832.368 Euro, din care cea mai mare sumă constatată a fost de 12.289.342,82 Euro.
Cooperarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF
În ceea ce privește cazurile anchetate, cooperarea în anul 2017 cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF s-a prezentat astfel:
Formarea profesională continuă și schimbul de bune practici a reprezentat și în anul 2017 o prioritate, DLAF participând și inițiind 34 de activități naționale și internaționale (reuniuni, grupuri de lucru, conferințe, seminarii etc) care au avut ca temă protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Sursa: Departamentul pentru luptă antifraudă