Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POS Competitivitate – promovat în randul IMM-urilor salajene

Prefectul Andrei Todea a deschis miercuri, 27 februarie a.c., lucrările Sesiunii de informare şi promovare a Programului Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice”, desfăşurat la iniţiativa Instituţiei Prefectului - Sălaj, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Sălaj.

Sesiunea de informare s-a adresat IMM-urilor sălăjene, la lucrări participând şi reprezentanţi ai Ministerul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii liberale şi ai Oficiului Teritorial pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Cluj, care, de altfel, au prezentat participanţilor informaţii despre POS Competitivitate.

Prefectul Todea a subliniat în deschiderea sesiunii că „POS Competitivitate reprezintă principalul instrument pentru îndeplinirea primei axe prioritare a Planului Naţional de Dezvoltare 2007 – 2013 (Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere). Trebuie să conştientizăm cu toţii importanţa intreprinderilor mici şi mijlocii în crearea de noi locuri de muncă şi în stimularea creşterii economice regionale şi locale, motiv pentru care este extrem de important să acţionăm astfel încât, la nivelul judeţului, să avem cât mai mulţi beneficiari ai fondurilor structurale în rândul intreprinzătorilor sălăjeni.”

POS Creşterea Competitivităţii Economice are patru axe prioritare, iar alocarea financiară orientativă pentru anul 2008 este de 25,67 milioane de euro. Ghidul solicitantului Sprijin financiar cu valoarea cuprinsă între 250.001 şi 1.500.000 euro acordat pentru investiţii în Întreprinderi Mici şi Mijlocii este în curs de aprobare, iar printre activităţile eligibile se numără: crearea unei noi unităţi de producţie, extinderea unei unităţi existente pentru creşterea capacităţii de producţie, diversificarea producţiei unei unităţi existente, prin lansarea de noi produse, modernizarea întreprinderii, achiziţionarea de bunuri intangibile, consultanţă şi trening specializat.

La reuniunea organizată astăzi, au fost participat reprezentanţi ai MIMMCTPL, OTIMMC Cluj, Instituţiei Prefectului Sălaj, CCIA Sălaj, numeroşi intreprinzători, precum şi ai mass-media locale.

Următoarea campanie de informare organizată de Instituţia Prefectului se va desfăşura în data de 4 martie 2008, şi vaavea avea ca temă Ordonanţa nr. 7/2006 privind dezvoltarea infrastructurii în mediul rural.
Sursa: Prefectura judetului SALAJ

Vizualizări: 72