Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

S-a semnat Protocolul Bilateral de Cooperare Instituţională privind implementarea proiectelor cu fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală între România și Croația

În contextul vizitei oficiale pe care ministrul Agriculturii din Croația, Tomislav Tolušić a realizat-o în România la data de 03 mai 2018, a avut loc și ceremonia de semnare a Protocolului Bilateral de Cooperare Instituțională între Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) şi Agenția de Plăți pentru Agricultură, Pescuit și Dezvoltare Rurală din Croația, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Scopul principal al Protocolului îl constituie realizarea unui schimb eficient de informații și bune practici între cele două agenții de plăți.

Semnarea documentului a fost precedată de discuții între cele două părți care au vizat Politica Agricolă Comună post 2020 și modalitățile pentru cooperare şi asistență eficientă între cele două agenții de plată, aspecte procedurale, structurale, dar şi de impulsionare a colaborării dintre fermierii români şi cei croați.

„În cadrul întâlnirii de astăzi, am abordat cu omologul meu din Croația subiecte ce vizează perspectiva Trio-ului Președinției rotative a Uniunii Europene asupra unor posibile obiective de interes comun, Politica Agricolă Comună după 2020, dezvoltarea relațiilor de colaborare bilaterală în vederea fructificării potențialului existent la nivelul celor două țări. Semnarea acestui protocol de colaborare are ca scop crearea cadrului pentru punerea în practică a sprijinului reciproc oferit de ambele agenţii, în ceea ce priveşte construcţia instituţională în vederea managementului fondurilor europene”, a declarat ministrul Petre Daea. La rândul său, ministrul croat al Agriculturii, Tomislav Tolušić, i-a mulțumit omologului său pentru primirea deosebită, apreciind țara noastră ca un partener real în cadrul acestei cooperări bilaterale: „Îmi pun multă speranță în colaborarea cu România, ne vom implica și vom urmări activitatea dumneavoastră în timpul deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene pentru a învăța cât mai multe lucruri. Problemele în domeniul agriculturii sunt asemănătoare în ambele țări și cu siguranță vom colabora foarte bine și vom putea învăța unii de la alții.”

La discuții au participat, alături de directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu și de Adrian Pintea, director general al APIA, președinții și vicepreședinții grupurilor de lucru, în vederea pregătirii pentru procesul de preluare a Președinției Consiliului UE de către România. Partea croată a fost reprezentată de Matilda Copic, director al Agenției de Plăți pentru Agricultură, Pescuit și Dezvoltare Rurală din Croația. „Prin semnarea protocolului se realizează un pas important pentru colaborarea dintre cele două instituții. Acest parteneriat este orientat spre realizarea unor schimburi de informații şi bune practici cu privire la procedurile de autorizare, efectuare şi contabilizare a plăților conform normelor și standardelor UE, scheme naționale de sprijin implementate în conformitate cu legislația europeană, precum şi alte domenii de interes comun”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

La rândul său, Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din România a apreciat că „evenimentul a avut loc în contextul interesului manifestat de agenția de plăți din Croația de a întări relațiile de cooperare cu APIA, având în vedere viitorul program al Trio-ului Romania - Finlanda – Croația, precum și în sensul derulării unor schimburi de bune practici și experiență în ceea ce privește aspectele tehnice, organizaționale, legislative si procedurale privind implementarea și managementul fondurilor europene destinate plăților directe, măsurilor de dezvoltarea rurală, precum și organizării comune a piețelor agricole.”

România este prima țară în cadrul Trio-ului România – Finlanda – Croația care va asigura Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în perioada ianuarie – iunie 2019.

Sursa: MADR

Vizualizări: 166