Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

APIA: Reînnoirea Protocolului de cooperare interinstituţională dintre România și Republica Moldova

Agenția de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a informat că, în data de 26 aprilie 2018, Adrian Pintea, Directorul General APIA, a semnat la Chișinău, în Republica Moldova, împreună cu omologul său, Nicolae Ciubuc, Director Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), reînnoirea Protocolului de cooperare interinstituțională dintre cele două instituții. Cooperarea între cele două instituții a debutat prin semnarea unui protocol de cooperare în anul 2010 având ca obiect stabilirea procedurii de cooperare interinstituțională, prin realizarea unui program de schimburi de informație în domeniul asistenței financiare şi al modului de organizare instituțională.

Prezentul protocol, semnat, adaugă trei linii noi de cooperare interinstituțională. Astfel, APIA va acorda sprijin în vederea dezvoltării sistemului privind identificarea și prevenirea fraudei și a neregulilor, soluționarea sesizărilor, reclamațiilor și neregularităților înregistrate și va oferi suport consultativ privind depunerea on-line a cererilor de sprijin, implementarea și dezvoltarea aplicației on-line. De asemenea, părțile vor colabora în sensul preluării bunelor practici în crearea, dezvoltarea și gestionarea sistemului integrat de administrare și control, crearea LPIS, precum și în ceea ce privește sistemul de control intern și sistemul de control managerial. Reînnoirea protocolului de cooperare reconfirmă dinamica accentuată a relaţiilor de cooperare româno-moldovene prin continuarea seriei schimburilor de experiență şi bune practici iniţiate şi derulate în cursul anilor precedenți între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) din Republica Moldova.

Sursa: APIA

Vizualizări: 112