Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AM POCU a lansat ghidul solicitantului - „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/ sau în orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori”

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor a lansat Ghidul Solicitantului ”Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/ sau în orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori” AP 5/ PI 9.vi/ OS 5.2 și apelul de proiecte de tip competitiv, cu termen limită de depunere, aprobat prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr.7333/29.12.2017.

Descarcă Ghidul Solicitantului

Tipurile de activități eligibile care vor fi finanțate în contextul acestui apel de proiecte sunt în principal:

  • Sprijinirea dezvoltării/ furnizării de servicii sociale/ furnizarea de servicii, inclusiv în cadrul centrelor comunitare integrate (medico-sociale)
  • Sprijin pentru creșterea accesului și participării la educație: educația timpurie (de nivel ante-preșcolar și preșcolar), învățământ primar și secundar, inclusiv a doua șansă şi reducerea părăsirii timpurii a școlii)
  • Sprijin pentru accesul și/sau menținerea pe piața muncii
  • Susținerea antreprenoriatului în cadrul comunității, inclusiv a ocupării pe cont propriu
  • Campanii de informare şi conștientizare/ acțiuni specifice în domeniul combaterii discriminării și promovării multiculturalismului și acțiuni de implicare activă și voluntariat al membrilor comunității în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea

Prin acest apel de proiecte este solicitata o abordare complementară (POCU și PNDR-Strategiile de dezvoltare locală finanțate din măsura LEADER).

În cadrul prezentului apel de proiecte implementat prin aplicarea procedurii competitive și lansat în contextul Axei Prioritare 5/ PI 9.vi/ OS 5.2 din cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, bugetul alocat este de 105 989 108, 19 lei.

Sistemul informatic MySMIS 2014+ se va deschide în data de 9.01.2018, ora 10.00, şi se va închide în data de 29.12.2018, ora 16.00.

Sursa: MDRAPFE 

Documente
GS_5.2.rar
Vizualizări: 1002