Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Mănăstirea Negru Vodă, cel mai important ansamblu monastic din Muscel, restaurată cu fonduri nerambursabile POR

Marți, 28 noiembrie, la sediul ADR Sud Muntenia s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul„Consolidare, restaurare și punere în valoare a Mănăstirii Negru Vodă: Biserica Domnească `Adormirea Maicii Domnului` AG-II-M-A-13547.01, Turn clopotniță AG-II-M-A-13547.05, Casa egumenească AG-II-M-A-13547.03, zidul de incintă al bisericii AG-II-M-A-13547.08”, ce se va implementa în municipiul Câmpulung din județul Argeș.

Mănăstirea Negru Vodă, în calitate de beneficiar, a obținut finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”. Valoarea totală a cererii de finanțare este de 19.781.272,29 lei, din care 16.814.081,45 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, iar 2.571.565,39 lei sunt fonduri din bugetul de stat.

Prin acest proiect, ce are o perioadă de implementare de 39 de luni, după momentul semnării contractului de finanțare, vor fi restaurate și consolidate biserica domnească „Adormirea Maicii Domnului”, turnul clopotniță, casa egumenească, casa domnească, precum și zidul de incintă al bisericii. După implementarea acestui contract de finanțare se dorește creșterea cu aproximativ o mie a numărului de vizitatori ai obiectivului de patrimoniu.

Ansamblul monahal Negru Vodă, unul dintre cele mai importante și mai vechi din cadrul Episcopiei Argeșului, a fost ctitorit în 1215 de către Radu Negru, primul domn al Țării Românești. Al doilea ctitor al mănăstirii, Matei Basarab (1632-1654), reface din temelii lăcașul în 1647, transformând vechea biserică într-o „obștejitie” (organizare de viață monahală de călugări). Matei Basarab, iubitor de cultură și carte, înființează în anul 1643 în incinta mănăstirii o tipografie și o moară de hârtie. Prima carte tipărită în 1635 a fost un Molitvelnic slavonesc. În 1642 s-a tipărit cartea „Învățături preste toate zilele” (în limba română), urmată în 1643, de „Antologhion”, iar în 1650 de „Psaltirea”.

Biserica Mare (fostul Paraclis Domnesc al curții voievodale) este zidită din piatră de Albești, în formă de navă, cu trei turle. A fost zidită de arhitectul Franz Walet în același loc și cu aceleași materiale utilizate la prima construcție. Aici se află mormântul voievodului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), fiul marelui domnitor Basarab Voievod. Casa domnească (secolul al XVII-lea), construită pe vechile temelii ale Palatului Domnesc (secolul al XIV-lea), a fost nucleul în jurul căruia s-au adăugat pe parcurs toate celelalte construcții ce vor forma Sfânta Mănăstire. În componența complexului monahal intră și Biserica mică (bolnița), construită în primul sfert al veacului al XVIII-lea, casele egumenești (secolul al XVIII-lea), anexa Casei domnești și chiliile, adăugate la începutul secolului al XIX-lea.

Sursa: ADR Sud Muntenia

Vizualizări: 654