Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNDR: AFIR a anunțat simplificări pentru formularele specifice submăsurilor dedicate beneficiarilor publici

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a adus modificări formularelor prin care se solicită plățile pentru submăsurile care au beneficiari autorități publice. Aceste modificări privesc submăsurile 4.3 (infrastructură agricolă și silvică), 7.2 (infrastructura rurală de bază), 7.6 (protejarea patrimoniului cultural) și 19.2 (implementarea strategiilor pentru GAL) și au ca rezultat simplificarea efectivă și imediată a modului de implementare a proiectelor.

 „Toate modificările aduse sunt rezultatul eforturilor noastre de a simplifica și ușura accesul la fondurile europene, dar și implementarea proiectelor finanțate. Parte dintre aceste modificări sunt de mult așteptate de către beneficiari, altele vin ca urmare a procesului de simplificare și debirocratizare a procedurilor de lucru ale AFIR pe care l-am inițiat încă de la începutul mandatului meu.” a declarat Adrian Ionuț CHESNOIU, Director General al AFIR.

Una dintre modificările aduse este aceea că beneficiarii pot face dovada inițierii demersurilor necesare obținerii unor avize, autorizații sau certificate, inclusiv a Angajamentului beneficiarului, la depunerea ultimei cereri de plată. În acest caz, documentele finale trebuie prezentate la Centrul Regional sau Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în maxim 6 luni de la efectuarea plății finale (de la primirea Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plății).

„Avantajul imediat este că beneficiarii pot solicita rambursarea cheltuielilor efectuate pentru ultima cerere de plată într-un timp mult mai scurt, fără a fi nevoiți să aștepte emiterea autorizațiilor sau avizelor de către alte instituții, cum ar fi ANPM, ANSVSA sau Ministerul Sănătății. Calea pe care mergem este aceea de a facilita implementarea proiectelor. În acest context am eliminat limita de două rectificări a Declarației de eșalonare a depunerii Dosarelor cerere de plată. Nu putem să îngrădim dinamica implementării unui proiect, modul în care acesta se desfășoară în realitate. Astfel, de acum înainte Declarația poate fi modificată ori de câte ori se va considera necesar. ” a declarat Adrian Ionuț CHESNOIU, Director General al AFIR.

O alta condiționalitate eliminată este cea cu privire la prezentarea spre autorizare la prima tranșă de plată a cheltuielilor eligibile în procent de minim 20% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Astfel, prima cerere de plată depusă de beneficiar, exceptând avansul, nu mai este condiționată valoric. AFIR a adăugat că aceasta nu este condiționată nici de tipul cheltuielilor care se solicită prin aceasta, care pot fi servicii și/ sau bunuri și/ sau lucrări.

Modul de acceptare a plăților efectuate în baza unor contracte de cesiune de creanță s-a simplificat prin eliminarea acordului prealabil al AFIR, precum și a condițiilor restrictive impuse în raport cu cadrul legislativ aplicabil. În astfel de situații, beneficiarul trebuie să prezinte contractele de cesiune de creanță odată cu Dosarul cererii de plată în care se solicită plăți efectuate către cesionari.

Sursa: AFIR 

Vizualizări: 1200