Accesul pe piața externă a IMM-urilor va fi susținut de la bugetul de stat cu suma de 71 milioane lei, pentru perioada 2017-2020, potrivit unui act normativ aprobat de guvern în ședința de ieri.
Executivul a adoptat normele metodologice de aplicare a Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, prin care se reglementează modul de instituire a respectivei scheme de ajutor de minimis.
Potrivit actului normativ, alocația financiară nerambursabilă este în cuantum de maxim 50.000 de lei/beneficiar, reprezentând maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Prin program se finanțează:
Completarea cererii tip pentru înscriere în program, în vederea obținerii finanțării, se face on-line pe site-ul www.aippimm.ro. Data de la care este activă înscrierea on-line se comunică pe site-ul instituției cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis.
Verificarea documentelor depuse și a cererii pentru înscrierea în Program on-line se face în maxim 15 zile lucrătoare, după încheierea sesiunii de înscriere.
Acordarea finanțării se realizează în baza criteriului „primul venit – primul servit”, în limita bugetului.
Beneficiarii alocațiilor financiare nerambursabile au obligația de a raporta efectele participării la Program către minister, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu anul următor acordării alocației financiare nerambursabile.
Sursa: Guvernul României