Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MDRAPFE: Discuții cu privire la Programul de Cooperare Elvețiano – Român

Doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, s-a întâlnit ieri, 27 aprilie, cu E.S. Urs Herren, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România.

Discuţiile s-au concentrat pe stadiul cooperării între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) şi Confederaţia Elveţienă în România în cadrul unor proiecte finanţate prin Programul de Cooperare Elveţiano – Român.

În acest sens, doamna Shhaideh a apreciat relaţiile bune de cooperare între cele două ţări, suportul financiar elvețian destinat finanţării proiectelor pentru îmbunătăţirea mediului înconjurător şi a propus măsuri de accelerare a accesării sumelor nerambursabile. Discuţia a vizat, de asemenea, disponibilitatea de a continua, după anul 2019, cooperarea în domeniul fondurilor nerambursabile din contribuţia elveţiană care vizează reducerea disparităților economice și sociale din cadrul Uniunii Europene extinse.

Elveția este un partener important pentru România. Printr-un parteneriat solid, putem realiza inițiative de interes comun în vederea dezvoltării durabile a României prin reducerea disparităţilor economice şi sociale dintre România şi ţările mai dezvoltate din Uniunea Europeană extinsă şi prin reducerea decalajelor dintre centrele urbane dinamice şi regiunile periferice slab dezvoltate din punct de vedere structural”, a precizat ministrul dezvoltării.

* * *

Programul de Cooperare Elvețiano-Român vizând reducerea disparităților economice și sociale din cadrul Uniunii Europene extinse este prevăzut de Acordul cadru încheiat între Guvernul României şi Consiliul Federal Elvețian, semnat la Berna, la 7 septembrie 2010 și aprobat prin H.G. nr. 1065/2010.

La 7 decembrie 2009 Parlamentul elveţian a aprobat contribuţia financiară nerambursabilă pentru România, în valoare de 181 de milioane de franci elvețieni (aproximativ 800 de milioane de lei), pentru o perioadă de angajament de 5 ani (contractare 2009-2014) şi o perioadă de plată de până la 10 ani (2009-2019), începând cu data aprobării contribuţiei de către Parlamentul elveţian.

Prin program sunt finanţate proiecte care vizează promovarea creșterii economice și susținerea mediului de afaceri, îmbunătățirea condițiilor de muncă, promovarea gestionării durabile a energiei, îmbunătățirea siguranței și securității publice, educație, cercetare, susținerea societății civile.

Sursa: MDRAPFE

Vizualizări: 241