Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

România este prima țară care semnează memorandumurile pentru Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, în valoare totală de 502,5 milioane euro

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene și Elsbeth Tronstad, secretar de stat în cadrul Ministerului Norvegian al Afacerilor Externe, au semnat ieri, 13 octombrie 2016, Memorandumurile de Înțelegere prin care România beneficiază de 502,5 milioane euro fonduri externe nerambursabile prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.

„Datorită eforturilor Guvernului României și ale partenerilor noștri din Norvegia, Islanda și Liechtenstein, am reușit încheierea acestor acorduri într-un timp scurt, fapt ce va permite o perioadă mai extinsă pentru pregătirea și implementarea proiectelor. Așa cum am menționat și cu alte ocazii, consider că Granturile SEE și Norvegiene constituie un model de bune practici în accesarea fondurilor externe nerambursabile, ce pune accent în primul rând pe rezultate”, a declarat Cristian Ghinea.

„Este important pentru Guvernul nostru ca Granturile SEE și Norvegiene să fie utilizate în scopul întăririi eforturilor și a cooperării pentru dezvoltare economică și progres în Europa. Acest acord, semnat cu România astăzi, va constitui cadrul necesar acestei colaborări”, a precizat Elisabeth Vik Aspaker, ministrul norvegian pentru SEE și Afaceri Europene.

Cele două acorduri încheiate astăzi prevăd atât cadrul instituțional de gestionare, cât și programele stabilite, cu obiectivele principale, alocarea financiară, domeniile speciale de interes.

În acord cu prioritățile României și ale statelor donatoare, Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 vor viza domenii precum dezvoltare locală și combaterea sărăciei, îmbunătățirea situației romilor, sănătate publică, inovare, mediu de afaceri și IMM-uri, sectorul ONG, cercetare și educație, eficiență energetică, energie regenerabilă și mediu, patrimoniu și schimb cultural, justiție, servicii corecționale și afaceri interne.
 

***

Despre Granturile SEE și Norvegiene
Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și consolidarea relațiilor bilaterale între statele beneficiare și cele donatoare.

În cadrul perioadei de programare 2009-2014, România beneficiază, până în 2017, de o alocare de 306 milioane euro, ce sprijină proiecte în domenii precum sănătatea publică, copii și tineri în situații de risc, patrimoniu cultural, cercetare și burse, sectorul ONG, reducerea sărăciei, justiție și afaceri interne, protecția mediului, etc., cu o rată a absorbției de 68%, la 1 august 2016. Începând cu 13 octombrie 2016, în România se va implementa cadrul financiar 2014-2021 al acestor fonduri, cu o alocare totală de 502,5 milioane euro.

 Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 581