Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCU: Termenul limită de depunere a cererilor de finanțare pentru dezvoltarea comunităților marginalizate a fost prelungit

Ministerul Fondurilor Europene a prelungit termenul limită de depunere a cererilor de finanțare în cadrul apelurilor de proiecte POCU nr. 1, 2 și 3 până la data de 15 septembrie 2016.

Apelurile de proiecte POCU nr. 1, 2 și 3 sunt finanțate în cadrul Obiectivelor Specifice 4.1. Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360°) în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome și 4.2 Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360°) în comunitățile marginalizate.

„Alegerile locale din luna iunie au creat un vid de autoritate în această perioadă în care s-a facut transferul de putere. Acest lucru a întârziat încheierea parteneriatelor cu autoritățile, care au nevoie să elaboreze analize ale comunităților ce solicită finanțare, o condiție necesară pentru ca acestea să obțină finanțare. Am luat această decizie, de a prelungi termenul limită de depunere a cererilor de finanțare, pentru a răspunde așteptărilor potențialilor parteneri, în mod realist”, a declarat Ciprian Necula, Secretar de Stat.

Modificarea termenului limită este operaționalizată în sistemul MySMIS și face obiectul unei modificări în Ghidurile Solicitantului Condiții Specifice.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 3653