Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MFE a anunțat începerea procesului de transmitere a cutiilor cu ajutoare alimentare către primăriile din toată țara

Unitatea de Implementare a Programului pentu Ajutorarea persoanelor Defavorizate din Ministerul Fondurilor Europene a anunţat că livrarea cutiilor cu ajutoare alimentare către punctele de distribuție ale primăriilor este în derulare în toată ţara.

Conform contractelor, livrarea va fi făcută în 4 tranşe succesive de câte maximum 15 zile calendaristice pentru fiecare tranşă.

Distribuția ajutoarelor alimentare va fi făcută de primării conform graficelor pe care le vor stabili fiecare şi care vor fi comunicate beneficiarilor. De aceste ajutoare alimentare beneficiază în cadrul POAD persoanele care la data distribuției fac parte din categoriile menționate la art. 3 (1) de Hotărârea de Guvern nr. 799/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

În România, există aproape 4 milioane de beneficiari ai POAD. Printre aceștia, se numără:

  • pensionarii cu venituri de până la 450 lei/lună inclusiv
  • invalizii, veteranii şi văduvele de război cu venituri de până la 450 lei/lună inclusiv
  • persoanele cu handicap grav şi accentuat care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial
  • persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană.

Fiecare beneficiar primește cate doua cutii cu conținut identic, conținut menționat în tabelul de mai jos:

Produs

Ambalare

Număr   ambalaje

Greutate totala    (kg sau litri)

Faină albă de grâu

punga de 1 kg.

1

1,000

Mălai

punga de 1 kg.

2  

2,000

Paste făinoase

punga de 400 g.

1  

0,400

Ulei

sticla din plastic de 1 l.

2

2,000

Zahăr

punga de 1 kg.

1  

1,000

Conserva carne de vita

cutie metalica de 300 g.

1

0,300

Conserva pateu de ficat de porc

cutie metalica de 200 g.

1

0,200

Orez

punga de 1 kg.

1

1,000

Conserva de pasta de tomate

cutie metalica de 400 g.

1

0,400

Fasole boabe

punga de 500 g.

1

0,500

 

POAD beneficiază de un fond de 518.838.876 Euro pentru o perioada de 7 ani între 2014 si 2020. Contribuția bugetului Uniunii Europene este de 85%, iar cofinanțarea de la bugetul național este de 15%.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 172