Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Gala Fondurilor Structurale bate la usa! Beneficiarii a peste 100 de proiecte inscrise in competitie sunt asteptati la Bucuresti!



In primavara, noi, Structural Consulting™ Group – www.fonduri-structurale.rowww.proiecte-structurale.ro impreuna cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania am pornit pe drumul descoperirii succesului in proiecte pe care l-am impartasit si apreciat in cadrul a 7 Conferinte Regionale. Am plecat din Brasov, am poposit la Cluj-Napoca, am trecut prin Timisoara, ne-am intors in Bucuresti, ne-am mutat la Iasi, am oprit la Craiova si am terminat la Constanta o calatorie in care am descoperit zeci de proiecte faine si sute de oameni dedicati.

Timp de trei luni, beneficiarii au avut posibilitatea inscrierii proiectelor lor la Gala Fondurilor Structurale. Acum a sosit vremea PREMIERII succesului in cadrul celor 10 sectiuni ale competitiei:

  • Scoala face omul OM
  • Cu impact INCLUS!
  • Administratie user-friendly
  • Impact Macro la nivel Micro
  • Bucurosi de oaspeti!
  • Out of the (innovation) box
  • Verde la proiecte!
  • Infrastructura...pe catwalk!
  • Schuman-ul european in Poiana lui Iocan!
  • Praslea cel voinic in Tara Finantarilor

La Gala s-au inscris 101 proiecte, iar cele mai bune vor fi premiate cu vizite de studiu la Bruxelles, care vor aduce beneficiarii fata in fata cu finantatorii proiectelor lor.

Nici ceilalti ocupanti ai podiumului pe fiecare sectiune (locurile 2 si 3) nu vor fi neglijati! Pentru ei avem pregatite traininguri gratuite, dar si alte surprize pregatite de partenerii Galei Fondurilor Structurale.

Gala Fondurilor Structurale se va desfasura luni, 15 decembrie 2014, la Bucuresti. Participarea la eveniment se face doar pe baza de invitatie. Gala va putea fi urmarita online, live, pe privesc.eu.

Premierea succesului nu ar fi posibila fara prietenii acestuia: Vilau Associates, RoRec - Asociatia Romana pentru Reciclare, Firon Bar-Nir SCPA, Archidata, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, DC Communication, Asociatia "Ivan Patzaichin - Mila 23", Revista Stiinta si Tehnica si TVR.

Persoana de contact
Raluca Preluca
0725072533
rpreluca@fonduri-structurale.ro

Parteneri:

Vizualizări: 203