Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Eugen Teodorovici: Tintele asumate de MFE pentru acest an vor fi indeplinite

"Romania a incasat deja in acest an peste 1,7 miliarde de euro de la Comisia Europeana. Prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice a fost incasata o suma de aproximativ 500 milioane de euro, iar prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) o suma de peste 50 milioane de euro. Aceste cifre care nu pot fi contestate si care arata ca nu exista nici un fel de blocaj in incasarea banilor de la UE.

In plus, in momentul de fata are loc un proces de restructurare fundamentala a fluxului informatic POSDRU ce va reduce de zece ori efortul administrativ cerut beneficiarilor proiectelor europene. La nivelul tuturor programelor operationale se inregistreaza in continuare unele sincope in implementarea programelor, cauzate atat de modul in care a fost conceput intregul sistem de implementare, cat si de problemele de implementare din perioada 2009-2011.

In cazul ambelor programe coordonate direct de Ministerul Fondurilor Europene, POSDRU si POSCCE, au fost luate masuri pentru imbunatatirea implementarii lor. Imediat dupa trecerea celor doua programe in subordinea MFE, adica incepand cu data de 1 martie a.c., eforturile s-au concentrat pentru remedierea problemelor ascunse sub pres, care au radacini in perioada 2009-2011.

Incepand cu luna martie 2014 la nivelul Autoritatii de Management POSDRU si la nivelul Autoritatii de Management POSCCE a fost demarat un proces de reverificare a datelor „istorice” introduse in sistemul informatic SMIS (Sistemul Unic de Management al Informatiei pentru Instrumentele Structurale). In urma inceperii acestei verificari, Autoritatea de Management POSDRU a solicitat Comisiei Europene returnarea unei aplicatii de cheltuieli in vederea reverificarii datelor, in conditiile in care suma nu era rambursata de catre Comisie.

MFE a ales ca in acest an sa rezolve si problemele din sistem ignorate de mult timp din doua ratiuni principale: pentru a evita ca tara noastra sa plateasca corectii financiare suplimentare din cauza datelor eronate introduse in 2007-2012 in sistemul informatic, respectiv ca Romania sa nu ajunga in situatia de a nu putea inchide programele operationale la finalul acestei perioade de programare (anul 2015) din cauza acestor date eronate din sistemul informatic.

Decizia de a reverifica toate datele introduse in sistemul informatic in trecut a fost insotita de punerea in functiune a unui sistem de gestiune a riscurilor de erori de introducere date previne aparitia unor astfel de probleme in viitor si aduce gestiunea programelor europene pe o traiectorie sustenabila.

Reamintim ca ignorarea unor deficiente din domeniul achizitiilor publice in perioada 2009-2011 a dus la blocarea a cinci programe operationale, adica a 98% din fondurile alocate Romaniei. In acest context, abordarea adoptata in prezent de catre Ministerul Fondurilor Europene este singura abordare responsabila.

Suplimentar, sistemul informatic si modul de utilizare a acestuia de catre beneficiari sunt in curs de imbunatatire si vor diminua de zece ori efortul beneficiarilor de completare a informatiilor solicitate. Aceste masuri reprezinta prima reformare reala a sistemului, ale carei rezultate se vor vedea pana la sfarsitul anului 2014.

Va reamintesc ca masurile luate in 2013 si in acest an au permis semnarea in 2014 de noi contracte de finantare POS DRU si POS CCE, proiecte care vor sustine absorbtia de fonduri europene chiar din a doua parte a acestui an.

In cazul celor doua programe coordonate direct de MFE nu exista riscul ca Romania sa piarda bani in acest an, in conditiile in care sumele estimate a fi cerute Comisiei pentru a fi rambursate Romaniei sunt semnificativ mai mari decat cele care trebuie solicitate pentru a nu fi pierdut niciun euro. De exemplu, AM POS DRU trebuie sa ceara Comisiei Europene rambursarea a aproximativ 600 milioane de euro pentru a nu pierde bani prin acest. In acelasi timp, AM POSCCE sa transmita aplicatii de plata in valoare de aproximativ 490 milioane de euro pentru a evita dezangajarea automata. La nivelul POS CCE, de exemplu, sunt facute plati catre beneficiari in valoare de circa 140 milioane de euro care vor fi solicitate Comisiei pentru a fi rambursate Romaniei imediat dupa ce va fi finalizata verificarea informatiilor din SMIS.

Tintele asumate de MFE pentru acest an vor fi indeplinite: Romania nu va pierde bani si va solicita rambursarea unei sume mai mari decat in anul 2013!", a promis ministrul Eugen Teodorovici.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 90