Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

SOS POSDRU- Minimis: Ce s-a discutat in cadrul intalnirii intre beneficiarii POSDRU, AM si Ministerul Fondurilor

Reprezentanti ai organizatiilor care implementeaza proiecte POSDRU au discutat ieri, 2 decembrie 2015, cu Ministerul Fondurilor Europene si AM POSDRU. Discutiile au avut ca punct de plecare scrisoarea deschisa "SOS POSDRU-Minimis!" transmisa de Structural Consulting™ Group – www.fonduri-structurale.ro saptamana trecuta prin care erau semnalate dificultatile majore cu care se confrunta start-up-urile si structurile de economie sociala urmare a intarzierii platilor pe ajutorul de minimis (CPP 168, CPP 173, CPP 176 din cadrul POSDRU).

Scrisoarea deschisa arata, insa, ca problemele semnalate caracterizeaza intregul mecanism de gestionare POSDRU si ca afecteaza toate proiectele in curs de finalizare, accentul fiind pus pe aceste cereri de propuneri de proiecte avand in vedere particularitatile acestora.

Principalele elemente ale discutiilor purtate ieri au vizat:

  • Intarzierile foarte mari in efectuarea platilor catre beneficiari. Reprezentantii AM POSDRU au mentionat ca acestea se inregistreaza nu din lipsa de fonduri, ci din cauza capacitatii institutionale limitate. Conform informatiilor prezentate in cadrul intalnirii, in acest moment exista peste 3000 de cereri de plata, lichidare si rambursare la AM, iar personalul de la control financiar preventiv este insuficient. In acest sens, a fost solicitata suplimentarea numarului ofiterilor cu personal din alte ministere.
  • Prioritatea AM POSDRU in aceasta perioada este procesarea si plata cererilor de plata, de lichidare si rambursare intermediara, pentru cererile de rambursare finala depuse deja beneficiarii fiind anuntati sa se astepte ca acestea sa fie platite abia in luna ianuarie 2016.
  • Prelungirea proiectelor pe 3.1. si 6.1. Reprezentantii beneficiarilor au propus AM POSDRU sa permita prelungirea proiectelor pe 6.1. si 3.1. dat fiind faptul ca pe multe dintre acestea nu au fost virate inca transele de minimis (ceea ce creste riscul ca antreprenorii sa nu poata angaja toate cheltuielile prevazute in buget), reprezentatii autoritatii declarand ca vor analiza posibilitatea de a da o instructiune in acest sens. AM POSDRU a aratat ca nu se poate lua in discutie prelungirea individuala a fiecarui proiect deoarece acest lucru ar trebui sa se faca in conditiile instructiunilor actuale, respectiv depunerea unui act aditional cu cel putin 30 de zile inainte de finalizarea proiectului (n.r. ceea ce, in mod evident, nu ar mai permite prelungirea niciunui proiect la acest moment).
 
Din informatiile obtinute de www.fonduri-structurale.ro astazi, la nivelul AM POSDRU se lucreaza deja la aceasta instructiune, ea urmand sa apara maine.
 
  • Platile facute de beneficiari dupa data de 31.12.2015 vor fi considerate neeligibile, AM POSDRU neluand deocamdata in calcul posibilitatea ca statul roman sa-si asume o parte din aceste cheltuieli.
  • Transparenta efectuarii platilor. Reprezentantii AM POSDRU au declarat ca incearca sa publice listele cu informatii complete privind platile facute si platile care sunt programate a fi facute in perioada urmatoare. Aceste declaratii au fost facute la insistentele reprezentantilor beneficiarilor care au invocat ca o astfel de masura ajuta in relatia cu Trezoreriile, in relatia cu beneficiarii finali si, nu in ultimul rand, tine de predictibilitatea si transparenta sistemului, mai ales in conditiile in care ne aflam la inceputul unui nou mandat de gestionare a programului. O astfel de masura, au mai aratat beneficiarii, este nu doar extrem de necesara, cat si de bun augur ca mesaj adresat beneficiarilor la final de POSDRU si la inceputul POCU.

Cristina Pojoga,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 159