Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost publicata Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020!

Guvernul Romaniei a aprobat marti, 21 octombrie, noua Strategie Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020 (SN CDI 2020) elaborata de Ministerul Educatiei Nationale. Documentul sustine rolul strategic si pozitia prioritara a cercetarii ca motor de crestere a competitivitatii economice si urmareste conectarea la noile prioritati ale stiintei si tehnologiei din Uniunea Europeana stabilite de strategia Europa 2020, dar si in principalul instrument de implementare - programul Orizont 2020.

„Existenta unei strategii nationale in domeniul CDI, bazata pe prioritati de specializare inteligenta, determinate in conformitate cu metodologia de elaborare a strategiilor regionale de inovare a Comisiei Europene, reprezinta o conditie necesara prealabila pentru finantarea din fonduri europene structurale si de investitii a obiectivului tematic 1«Consolidarea cercetarii, dezvoltarii tehnologice si a inovarii», prevazut in Acordul de parteneriat Romania-Uniunea Europeana. Noul ciclu strategic 2014-2020 tine seama de rezultatele obtinute in ultimele douadecenii de reforma a cercetarii si inovarii, ca si de tendintele internationale care sustin o stiinta mai bine interconectata si mai puternic orientata spre impactul practic al rezultatelor sale”, a declarat ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu, conform unui comunicat publicat pe site-ul MEN.

Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020 a fost elaborata in cadrul unui proiect de anvergura derulat in anul 2013, in coordonarea Ministerului Educatiei Nationale - Activitatea de Cercetare, condus de un consortiu alcatuit din 14 organizatii cu profil de cercetare-dezvoltare si cu contributii din partea a peste 150 de organizatii din categorii reprezentative la nivel national, atat pentru mediul academic - universitati si institute de cercetare, cat si pentru mediul economic. Pentru stabilirea prioritatilor a fost utilizat un ansamblu de instrumente de tip prospectiv, care au implicat consultarea directa si online a peste 4000 de cercetatori si specialisti, in privinta evolutiei si impactului domeniilor stiintei si tehnologiei deopotriva pe plan national si international.

Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020 a identificat si zonele in care Romania poate avea contributii semnificative si prin care poate beneficia de rezultatele stiintei si ale inovarii in cresterea competitivitatii. Strategia vizeaza urmatoarele trei categorii de prioritati:
Prioritatile de specializare inteligenta presupun definirea si consolidarea unor domenii de competenta ridicata in care exista avantaje comparative reale sau potentiale si care pot contribui semnificativ la PIB. Prin concentrarea de resurse si mobilizarea unei mase critice de cercetatori, aceste domenii pot asigura, inclusiv in dimensiunea lor regionala, competitivitatea pe lanturile de valoare adaugata regionale si/sau globale. Domeniile de specializare inteligenta identificate si sustinute prin SN CDI 2020 sunt urmatoarele: bioeconomia; tehnologia informatiei si a comunicatiilor; spatiu si securitate; energie, mediu si schimbari climatice si eco-nano-tehnologii si materiale avansate.

Prioritatile cu relevanta publica vizeaza investirea de resurse si de creativitate in domenii in care cercetarea si dezvoltarea raspund unor nevoi sociale concrete si presante. Aceste prioritati presupun dezvoltarea capacitatii sectorului public de a scana spatiul tehnologiilor noi si emergente si de a solicita solutii inovatoare de la operatorii CDI publici si privati. Prin SN CDI 2020 sunt sustinute urmatoarele prioritati cu relevanta publica: sanatate, patrimoniu si identitate culturala, respectiv tehnologii noi si emergente:

Cercetarea fundamentala ramane prioritara in cadrul strategiei lansate de MEN. In timp ce in domeniile prioritare anterioare se urmareste cu precadere cresterea relevantei si impactului activitatilor de cercetare si inovare pentru dezvoltarea competitiva a mediului economic si pentru cresterea calitatii vietii sociale, cercetarea fundamentala stimuleaza investigarea in domenii de frontiera ale cunoasterii stiintifice. Sunt vizate atat stiintele de baza (matematica, fizica, chimie, ca si stiintele vietii, ale naturii si ingineresti), dar si discipline umaniste si socio-economice, urmarindu-se atingerea nivelului de calitate si vizibilitate propriu standardelor internationale pentru productia stiintifica.

Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020 sustine concentrarea resurselor de cercetare in jurul infrastructurilor majore in care Romania s-a angajat sa investeasca in perioada urmatoare: Laserul de ultra-inalta putere ELI - NP (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics) si Centrul international pentru cercetari avansate „Fluvii, Delte, Mari «Danubius»” - Delta Dunarii.

Strategia va fi operationalizata printr-o serie de instrumente, care includ instrumentele principale de implementare, coordonate de MEN - Activitatea de Cercetare (Planul national de cercetare, dezvoltare si inovare 2014-2020 si Axa Prioritara 1 - Cercetare, Dezvoltare Tehnologica si Inovare pentru sustinerea afacerilor si competitivitate din POSCCE), programele de cercetare ale Academiei Romane, planurile sectoriale de cercetare ale ministerelor de ramura si componentele de cercetare-dezvoltare din Programul Operational Regional 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Programul Operational Capital Uman 2014-2020, coordonat de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei Nationale, respectiv Programul Operational Dezvoltare Rurala 2014-2020, coordonat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale alaturi de alte politici publice in sprijinul cercetarii, din sectoare conexe (competitivitate, industriala, financiara, fiscala, de concurenta, de ajutor de stat, educationale etc.)

Strategia sustine, de asemenea, si finantarea clusterelor existente sau in formare, in special in domeniile de specializare inteligenta si ale tehnologiilor emergente , cu impact major pentru cresterea durabila a competitivitatii economiei.

Descarca Strategia

Sursa: Ministerul Educatiei Nationale

Vizualizări: 896