Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Orban: „Multi beneficiari sunt hotarati sa nu mai apeleze la fondurile structurale pe viitor”

Ministerul Afacerilor Europene, prin Centrul de Informare pentru Instrumente Structurale, a organizat in 5 noiembrie 2012, la Bucuresti, conferinta de prezentare a documentului referitor la ”Pozitia Comisiei Europene privind elaborarea Acordului de Parteneriat si a programelor in Romania pentru perioada 2014-2020”.

Documentul, care expune viziunea Comisiei Europene asupra utilizarii fondurilor europene in Romania in viitoarea perioada de programare 2014-2020 si stabileste un numar limitat de prioritati pe care Uniunea Europeana le considera deosebit de importante, a fost detaliat de reprezentati ai mai multor directii generale din cadrul Comisiei Europene.

Pentru viitorul cadrul financiar multianual, Comisia Europeana a propus o noua abordare in ceea ce priveste folosirea fondurilor europene prin impunerea de conditionalitati ex-ante si macroeconomice, concentrare tematica si eficientizare a cheltuielilor, tinand seama in acelasi timp de particularitatile identificate la nivelul fiecarui stat membru.

Descarca prezentarile din cadrul conferintei (limba engleza)

Lectii de invatat din actuala perioada de programare

Bilantul implementarii fondurilor europene in aceasta perioada de programare nu are multe lucruri pozitive de aratat si asta nu doar in ceea ce priveste rata de absorbtie de pana la acest moment, ci si in ce priveste gestionarea procesului si al rezultatelor obtinute.

Mai grav este, insa, efectul problemelor din sistem asupra atitudinii beneficiarilor. Prezent la conferinta, domnul Orban a explicat ca accesarea fondurilor a ajuns sa fie vazuta de beneficiari ca un exercitiu atat de complicat si atat de dificil incat cei mai multi sunt hotarati sa nu mai apeleze la acestea pe viitor: „Acest lucru trebuie sa ne dea de gandit, nu numai la nivelul decidentilor politici, cat si la nivelul fiecarei persoane implicate in sistemul de gestionare ”.

Principalele lectii de invatat mentionate de domnul Orban in cadrul conferintei sunt legate de coordonarea procesului, capacitatea administratiei de a gestiona procesul de absorbtie si orientarea spre rezultate a proiectelor:

  • Coordonarea mai stransa a procesului: „Foarte mult timp, desi pe hartie figura o anumita coordonare, in realitate ea nu a existat deloc”, este de parere ministrul Afacerilor Europene, care a reamintit faptul ca o coordonare reala a procesului a inceput abia in septembrie 2011, odata cu crearea Ministerului Afacerilor Europene.

Aparitia unor abordari complet separate intre AM-uri si transformarea in «stat in stat» a anumitor organisme intermediare trebuie evitata in urmatoarea perioada financiara, printr-o coordonare mult mai stransa: „Eu sustin existenta unui numar limitat de AM-uri, in coordonarea directa a unui singur minister si cu aplicarea politicilor sectoriale prin existenta unor organisme intermediare la nivelul ministerelor de linie”, a declarat domnul Orban.
 
  • Capacitatea administrativa: In actuala perioada financiara s-au constatat limitele administratiei publice centrale din Romania. „O asemenea structura ca cea pe care am utilizat-o pana acum, in care se merge numai pe structuri de stat care sa gestioneze fondurile comunitare nu ne va aduce prea multe imbunatatiri”, este de parere domnul Orban, acesta readucand in discutie ideea implicarii sectorului privat in acest sistem, mai ales pe zonele unde nu s-a performat in actuala perioada.

  • Orientarea spre rezultate: „Din pacate, o parte din proiectele finantate in aceasta perioada financiara nu au avut si nu au acest efect benefic, multiplicator. In perioada urmatoare, alegerea proiectelor va trebui sa fie facuta de alta maniera, sa avem definite prioritatile si sa finantam doar proiecte care tin de acest prioritati. In caz contrar, ne vom imbunatati rata de absorbtie, dar rezultatele nu vor fi vizibile”, a declarat Leornard Orban.

Cristina Pojoga,
www.fonduri-structurale.ro

Sursa: www.maeur.ro

Vizualizări: 112