Ești membru? Cont nou / Autentificare
Blog

DoubleD călare pe TaimMashin

Faptele (din exterior):

26.01.2017. Ești funcționar public și primești o solicitare de informații de la www.fonduri-structurale.ro. Este sfârșit de ianuarie și conformImagine-blog_DD-1 calendarului lansărilor, Ghidul Solicitantului pe 2.1B (POR) ar trebui să fie publicat spre consultare până la 31 ianuarie. Cei de la www.fonduri-structurale.ro vor să știe dacă se respectă termenul și care sunt reperele perioadei următoare.

06.02.2017. Le trimiți un email prin care îi anunți că nu poți respecta termenul de 10 zile de răspuns, dar informațiile (fiind complexe!??) vor fi livrate în max. 30 de zile.

14.02.2017. Formulezi până la urma un răspuns. În el, pe lângă banalitatea informației (3 săptămâni ca să nu spui nimic, e o performanță) îți scapă și o perlă: „Ghidul Solicitantului va fi supus consultării publice în prima jumătate a lunii februarie”. Jumătate din 28.02 e fix 14.02.

15.02.2017 Trimiți adresa pe email/fax. Ești satisfăcut că ai mai pus o cărămidă la zidul transparenței.

#OrwellȘtiaElCeȘtia

Explicația: Ești un anumit tip de funcționar public, ți se zice Double D (Dorel Delăsatoru’) și primești o solicitare de informații de la www.fonduri-structurale.ro. O citești de’ndată la prima oră a celei de-a 7a zi de la înregistrare. E deja 31 ianuarie trecute, cei de la f-s.ro și-au dat seama că nu se respecta termenul! Totuși, răspunzi cu promptitudinea poreclei că e de competența altor organe de specialitate. Zilele trec și hârtiile se adună. Încăperea se echilibrează atât vizual, cât și gravitațional pentru că în celălalt colț tronează o ustensilă branduita „MDRAPFETimeMachine”. Zâmbești complice. Ești funcționar public și ai propria mașină a timpului…cât de cool ți/mi/ni se pare! Daaar…tu NU călătorești în timp, ci doar restul universului. Tu rămâi în prezent. E 14 februarie, ești la minister. Te uiți mânios spre vraful de cereri de informații pe L.544 ce stau de-a valma pe birou în așteptarea unui răspuns și suspini…Pac! Soluția salvatoare…pornești mașina timpului! De fapt e o mașină care face rost de timp! Sub ea zeci de butoane…Apeși pe cel sub care scrie ordonat, cu un creion chimic „Universul se întoarce în timp cu o lună”. Apeși cu ciudă…Deși nu se aude niciun zgomot, tu știi că Universul s-a mișcat! Cum știi? Pentru că tu ești dintr-odată mult mai liniștit. Ai reușit să determini ca restul lumii să călătorească în mod inconștient cu o lună îndărăt. Universul s-a mișcat din 14.02., în 14.01… Ai făcut un lucru măreț, ai făcut rost de timp pentru ceilalți. Poți zâmbi generos. Ești funcționar public și dovedești altruism. Nu pentru tine ai apăsat butonul, ci pentru ceilalți din exterior. Te așezi la birou și conștient de greutatea deciziei luate răspunzi solicitării celor de la fonduri-structurale.ro. Este 14.02, dar ei sunt cu o lună în urmă. Tu i-ai trimis acolo. În mod firesc, o exprimare în adresa pe care o întocmești de genul „Ghidul Solicitantului va fi supus consultării publice în prima jumătate a lunii februarie” nu are cum să deranjeze, deoarece ei trăiesc în 14.01. Adresa o datezi 14.02., dar doar pentru tine funcționarule este 14.02 și doar pentru a arhiva corect documentele. Închizi calculatorul și treci plin de importanță pragul ministerului în drum spre casă. Saluți portarul ce te privește năuc și te întrebi ce s-o alege de administrația publică după ce te vei retrage… Ridici borul pălăriei cât să vezi literele luminate de pe frontispiciul clădirii din care ai ieșit… „Ministerul Speranței” … Chicotești la gândul că ai făcut o farsă completă mutându-i pe toți în 1984.

Pe site-ul ministerului încă nu avem spre consultare ghidul cu pricina. Dacă nu e Orwell, atunci pesemne ne confruntăm cu teoria chibritului. Ghidul va fi publicat în prima jumătate a celei de a 2-a jumătăți din ultima jumătate a anului în curs…

Dragoș Jaliu

4 thoughts on “DoubleD călare pe TaimMashin

  1. buna ziua Dragos. sunt fizician si am invatat cu litere si cifre cum e cu trecutul prezentul si viitorul in conul de lumina a lui Einstein.

    citind mesajul ma gandeam sa incurajez echipa si omul din echipa care scrie asa de bine a la Harry Poter. credeam ca e un om tanar, sub 25 de ani, ca e in pericol sa fie dat afara din firma daca acest Newsletter apare si este citit si primeste feedback undeva din viitor.
    multumesc pentru informatii, literatura, mesajul de dincolo de ele. ma simt dintr-o data mai bine, inconjurata de oameni carora li se pare, ca si mie, ca traiesc in viitor. intr-unul bun.
    Florentina, fizician de formatie, acum convertit in consultanta.

  2. Nu ne intereseaza daca e Orwell sau Kafka, pentru ca nu e oricum nici o scofala incercarea literara pe care o comentati.. Daca vorbim despre time machine va propun sa inventati ceva pentru intoarcerea in timp in anul trecut astfel incat sa se poata intampla o minune! Credeti ca puteti face sa se “absorba” retroactiv 2-3 miliarde de euro!? Degeaba lansam ghidul si apelul (ma rog, call-ul, cum spun cei care “stiu”) daca unitatea de implementare a proiectelor nu a fost infiintata !
    Ghidurile de anul trecut nu sunt perfecte, nusunt nec plus ultra? De ce trebuie sa se mai lucreze la ele????? Doar cine nu a avut de-a face cu ele de-a surda nu stie cat de aiurea sunt facute. Intrebarile puse pe forumuri sunt marturia vie a fusherelii!

    Asa ca, vorba lui Caragiale: ” A se slabi!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *