Beneficiari eligibili | Intensitate maximă a ajutorului acordat | Perioada de depunere |
Asociaţii, fundaţii, instituţii de cultură publice și private, persoane fizice autorizate, societăţi comerciale care derulează activităţi culturale | Între 50.000 lei și 75.000 lei, în funcție de aria tematică | 01 – 30 septembrie 2017, ora 17:00 |
Administrația Fondului Cultural Național
13 milioane de lei, repartizați pe 11 arii de finanțare
Apelul vizează atât proiecte cu derulare anuală, cât și programe culturale cu o durată de minimum 18 luni, din următoarele arii: arte vizuale, teatru, muzică, dans & performance art, intervenție culturală, rezidențe de creație, educație prin cultură, promovarea culturii scrise, patrimoniu cultural material, patrimoniu cultural imaterial, proiecte de tip festival/cu caracter repetitiv.
Arte vizuale - arie tematică în care se pot înscrie proiecte ce abordează medii variate, ce au ca finalitate o manifestare vizuală;
Artele spectacolului - teatru, muzică, dans și performance art;
Intervenţie culturală - arie ce vizează proiecte de activare participativă, intervenţii în spaţiul public, iniţiative de regenerare urbană, animaţie stradală, artă comunitară etc.;
Rezidenţe de creaţie - arie deschisă organizatorilor care propun programe de rezidenţă adresate creatorilor;
Educaţie prin cultură - arie ce vizează proiecte care au în vedere utilizarea culturii şi creativităţii, în cadru formal sau alternativ, ca mijloace de educaţie pentru diverse categorii de vârstă;
Promovarea culturii scrise - arie tematică destinată proiectelor care au în vedere stimularea apetitului pentru lectură, pentru explorarea și înţelegerea textului scris, precum și a interesului pentru carte ca obiect;
Patrimoniu cultural material - proiecte care cuprind activităţi legate de promovarea patrimoniului local și naţional;
Patrimoniu cultural imaterial - arie tematică destinată proiectelor ce vizează practicile, reprezentările, expresiile, cunoștinţele, abilităţile pe care comunităţile, grupurile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural;
Proiecte de tip festival/cu caracter repetitiv - arie tematică destinată exclusiv festivalurilor, galelor, concursurilor artistice, celebrărilor, proiectelor tematice și colective, bienale etc.
Pentru mai multe detalii, click aici.
Administrația Fondului Cultural Național
Adresă: Str. Barbu Delavrancea, nr. 57, Sector 1, București
E-mail: contact@afcn.ro – management proiecte