Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

AFCN: Proiecte culturale sesiunea II/2018

Beneficiari eligibili Termen limită de depunere Intensitate maximă a ajutorului acordat

Persoane fizice autorizate, persoane juridice publice sau private, înfiinţate în conformitate cu prevederile legale (asociaţii, fundaţii, instituţii publice de cultură, societăţi comerciale care derulează activităţi culturale)

30 martie 2018, ora 17:00

Plafoanele de finanțare diferă în funcţie de aria tematică, după cum urmează:

80.000 lei - Arte Vizuale, Artele spectacolului (teatru, muzică, dans), Proiecte cu caracter repetitiv/de tip festival; Proiecte dedicate Centenarului ; Artă digitală și noile media;

70.000 lei - Educaţie prin cultură;

55.000 lei - Intervenţie culturală, Promovarea culturii scrise, Patrimoniu Cultural Material, Patrimoniu Cultural Imaterial.

Finanțator

Guvernul României, prin bugetul Fondului Cultural Naţional şi bugetul Administraţiei Fondului Cultural Naţional

Operator de program

Administraţia Fondului Cultural Naţional

Buget

15.000.000 lei, repartizați pe 12 arii de finanțare

Informații generale

Apelul de proiecte lansează 12 arii de finanțare cu câte trei priorități specifice fiecarei arii: arte vizuale, teatru, muzică, dans, intervenție culturală, educație prin cultură, promovarea culturii scrise, patrimoniu cultural material, patrimoniu cultural imaterial, proiecte cu caracter repetitiv/de tip festival, proiecte dedicate centenarului, artă digitală și noile media.

Sesiunea II/2018 introduce două arii noi: o arie pentru proiecte dedicate Centenarului, proiecte care evocă, sau propun o nouă lectură, dintr-o perspectivă adaptată publicului de azi, areperelor culturale emblematice care au contribuit în ultima sută de ani la consolidarea României. O altă arie nouă vizează proiectele de artă digitală și noile media, arie deschisă deopotrivă proiectelor editoriale digitale. Este continuată aria dedicată evenimentelor cu caracter repetitiv de tip festival, înscrierea acestor proiecte la orice altă arie atrăgând eliminarea lor administrativă.

Prioritățile ariilor tematice

Arte vizuale

  • Susţinerea producţiei și/sau a cercetării artistice;
  • Promovarea artei în spaţii alternative;
  • Susţinerea dialogului și a mobilităţii culturale naţionale și/sau internaţionale.

Artele spectacolului – Teatru

  • Susţinerea producţiei;
  • Promovarea dramaturgiei contemporane românești;
  • Proiecte adresate publicului tânăr.

Artele spectacolului – Muzică

  • Promovarea compoziţiei și/sau cercetării muzicale contemporane românești;
  • Susţinerea producţiei muzicale de expresie clasică și/sau experimentală;
  • Susţinerea dialogului și a mobilităţii culturale naţionale și/sau internaţionale.

Artele spectacolului – Dans

  • Susţinerea producţiei coregrafice;
  • Susţinerea mobilităţii culturale naţionale și/sau internaţionale;
  • Susţinerea cercetării coregrafice și/sau a dialogului cu alte domenii artistice.

Intervenție culturală

  • Dezvoltarea peisajului cultural prin abordări interdisciplinare;
  • Proiecte adresate publicului din zonele defavorizate cultural;
  • Promovarea diversităţii și a toleranţei.

Patrimoniu cultural material

  • Identificarea de soluţii inovatoare de promovare a patrimoniului în context local și/sau european;
  • Susţinerea educaţiei pentru protejare a patrimoniului;
  • Dezvoltarea de audienţe noi.

Patrimoniu cultural imaterial

  • Valorificarea patrimoniului cultural imaterial prin abordări interdisciplinare în context local și/sau internaţional;
  • Dezvoltarea de audienţe noi;
  • Susţinerea dialogului intercultural.

Educație prin cultură

  • Proiecte adresate publicului din zonele defavorizate cultural;
  • Consolidarea identităţii locale;
  • Promovarea diversităţii și a toleranţei.

Promovarea culturii scrise

  • Promovarea lecturii în zone defavorizate cultural;
  • Proiecte adresate publicului tânăr;
  • Medierea dialogului cu creatorii și/sau susţinerea dialogului cu literatura mondială.

Proiecte cu caracter repetitiv/ de tip festival

  • Dezvoltarea de audienţe noi;
  • Dezvoltarea de abordări inter/multidisciplinare;
  • Susţinerea dialogului și a mobilităţii culturale naţionale și/sau internaţionale.

Proiecte dedicate Centenarului

  • Dezvoltarea de audienţe noi;
  • Dezvoltarea de abordări inter/multidisciplinare;
  • Susţinerea dialogului și a mobilităţii culturale naţionale și/sau internaţionale.

Artă digitală și noile Media

  • Producţie de conţinut original;
  • Susţinerea proiectelor de digitalizare și valorizare a arhivelor;
  • Dezvoltarea de abordări curatoriale și/sau de proiecte editoriale.

Pentru mai multe detalii, click aici.

 

Vizualizări: 22
Contact

Administraţia Fondului Cultural Naţional

Str. Barbu Delavrancea nr. 57, Sector 1, 011354, București

Telefon: (+40) 021.891.91.49
E-mail: contact@afcn.ro

Știri recente
Azi, 19 aprilie 2024
Ieri, 18 aprilie 2024