Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Programul Romania-Serbia 2014-2020: Au fost publicate ghidurile solicitantului pentru primul apel de proiecte

Comitetul Comun de Monitorizare al Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania-Serbia (CCM 2014-2020) a aprobat vineri, 14 august, documentele necesare pentru a demara implementarea efectiva a programului.

Printre acestea, au fost aprobate Ghidurile aplicantului pentru primul apel de propuneri de proiecte, inclusiv pentru proiecte strategice. In perioada imediat urmatoare vor fi organizate evenimente dedicate identificarii potentialilor parteneri.

Apelul de proiecte urmeaza a fi lansat in data de 15 septembrie 2015 si va avea un buget de 50 milioane de euro, din care 22 de milioane vor fi dedicate proiectelor strategice. Termenul pentru depunerea proiectelor este 15 ianuarie 2016, iar pentru proiectele strategice este 15 martie 2016.

Descarca Ghidurile aplicantului

Deciziile au fost luate la Bor (Serbia), in cadrul primei reuniuni a CCM 2014-2020, comitet constituit din reprezentanti de la nivel regional si central, precum si din reprezentanti ai societatii civile din cele doua tari participante. Intalnirea a fost precedata, pe 13 august, de cea de-a noua si ultima reuniune a CCM 2007-2013.

Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia a fost aprobat de catre Comisia Europeana in data de 6 august 2015. Programul continua finantarea cooperarii transfrontaliere in zona de granita romano-sarba, prin intermediul Instrumentului de Asistenta pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene si al guvernelor celor doua state.

Sursa: MDRAP

Vizualizări: 151