Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Programul de cooperare elvetiano-roman: Peste 9 milioane de franci elvetieni pentru modernizarea termoficarii din Arad

Aradenii se vor bucura sa afle ca in cativa ani vor plati mai putin pentru energia termica: reteaua de transport si distributie a energiei termice va fi reabilitata cu ajutorul unei finantari de peste 9 milioane de franci elvetieni, prin Programul de cooperare elvetiano-roman, gestionat de MDRAP.

Pe 16 iulie au fost semnate documentele pentru finantarea proiectului „Termoficare in Arad - reabilitarea retelei de transport si distributie a energiei termice si transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”:

Cel de-al doilea proiect care va fi realizat in Arad si pentru care semnam astazi documentele este finantat tot prin Aria de Concentrare 4 a programului, “Imbunatatirea mediului inconjurator, pentru care MDRAP este Organism de Implementare. Proiectul are un buget total de 9.326.553 de franci elvetieni (40.170.396,43 de lei), din care contributia elvetiana nerambursabila este de 6.586.650 de franci elvetieni (28.369.360,22 lei), reprezentand 85% din costurile eligibile.

Lucrarile de reabilitare trebuie finalizate in cel mult 42 de luni iar impactul pe care il preconizam va fi reducerea costurilor de termoficare pentru toti locuitorii Aradului, in urma reabilitarii celor 8.702 metri de conducte din reteaua de distributie si cea de transport, si mai ales pentru cei 1.817 locuitori ai cartierului Aradul Nou (714 apartamente), care vor beneficia de o noua centrala termica, pe gaz si biomasa. In acest fel va fi asigurata alimentarea continua, in conditii de fiabilitate si siguranta, a consumatorilor racordati, se vor reduce pierderile, consumul de energie si emisiile de CO2, a adaugat secretarul de stat Caraman.

Printre documentele de finantare semnate se numara:

  • Acordul de proiect, incheiat intre Ambasada Elvetiei - in calitate de reprezentant al statului finantator, Ministerul Finantelor Publice (MFP) - in calitate de Unitate Nationala de Coordonare a Programului si MDRAP – in calitate de Organism Intermediar pentru Aria de Concentrare 4 a Programului, si
  • Acordul de implementare, incheiat intre MFP - in calitate de Unitate Nationala de Coordonare a Programului si Primaria Municipiului Arad - in calitate de beneficiar al finantarii.

In prezent, in municipiul Arad, sistemul de termoficare este alcatuit din doua CET-uri, una pe lignit (centrala de baza) si alta pe hidrocarburi (centrala de varf), impreuna cu retelele de transport a agentului termic (punctele si modulele termice) si retelele de distributie a agentului termic (retelele termice secundare). Investitiile care vor fi finantate prin proiect includ reabilitarea retelei de transport si distributie a energiei termice si transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou in centrala termica cu functionare pe gaz si biomasa.

Sursa: MDRAP

Vizualizări: 181