Programare 2014-2020: Institutiile care pregatesc Programe Operationale, indemnate sa inceapa, cat mai curand, procedura obligatorie de evaluare de mediu

31 ianuarie 2013

In cadrul sedintei de Guvern de ieri, 30 ianuarie 2013, Guvernul a primit din partea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice o Informare privind necesitatea derularii evaluarii de mediu pentru planuri, programe sau strategii ce reprezinta conditionalitati ex-ante pentru viitoarea perioada de programare si pentru Programele operationale 2014-2020.

Conditionalitatile ex-ante sunt introduse prin propunerea de regulament al UE pentru noua perioada 2014 – 2020, una dintre ele referindu-se la aplicarea legislatiei privind evaluarea strategica de mediu (SEA), iar alta referindu-se la evaluarea impactului asupra mediului (EIA).

In Informarea prezentata, MMSC solicita ca toate institutiile care pregatesc Programe Operationale pentru viitoarea perioada sa inceapa, cat mai devreme posibil, printr-o notificare adresata MMSC, procedura de evaluare de mediu (SEA), procedura care trebuie realizata in timpul pregatirii acestor programe si finalizata inainte de adoptarea si transmiterea lor catre Comisia Europeana.

Se recomanda, de asemenea, folosirea axei de asistenta tehnica a Programelor Operationale pentru realizarea rapoartelor de monitorizare a efectelor implementarii programelor asupra mediului.

MMPS recomanda ca la intocmirea ghidurilor pentru accesarea fondurilor in Programele Operationale sa fie introduse prevederi clare in ceea ce priveste indeplinirea cerintelor legislatiei EIA, avand in vedere ca procedura EIA este obligatorie in aprobarea finantarii proiectelor.

Sursa: www.gov.ro

PARTENERI: