Romania a inceput oficial pregatirile pentru 2014 – 2020

30 ianuarie 2012

Joi, 26 ianuarie 2012, a avut loc la Bucuresti lansarea oficiala la nivel national a procesului de programare a fondurilor europene destinate unei dezvoltari inteligente, incluzive si durabile pentru perioada 2014 – 2020.

Anul 2012 va fi unul important pentru urmatoarea urmatoarea perioada de programare, avand in vedere ca, pana in luna septembrie a acestui an, autoritatile romane trebuie sa stabileasca atat cadrul institutional de gestionare a fondurilor europene, cat si pe cel programatic.


Cadrul institutional


Pentru a putea evita neajunsurile actualei perioade de programare, autoritatile romane iau in considerare asigurarea unui parteneriat mult mai extins si mai interactiv cu societatea civila, sindicatele si patronatele, mediul economic (camerele de comert, firmele de consultanta) si mediul financiar-bancar.

Autoritatile au in vedere in continuare posibilitatea utilizarii Organismelor Intermediare private. Ideea introducerii unor organisme intermediare private a fost sustinuta si de catre reprezentantul mediului bancar participant la conferinta, care considera ca activitatile derulate in prezent de catre AM-uri si OI-uri ar trebui atribuite prin licitatie unor consortii formate din firme de consultanta cu experienta in accesarea si implementarea fondurilor structurale si banci comerciale.

Cadrul programatic - Programele Operationale 2014 – 2020

Lista Programelor operationale pentru perioada 2014 – 2020 va fi stabilita pana in luna septembrie a acestui an, urmand ca in perioada octombrie – decembrie 2012 sa se elaboreze un prim draft al acestora.

Avand in vedere ca in perioada 2014 - 2020 Romania va beneficia in continuare de Fondul de Coeziune pentru proiectele de mediu si transport, vor continua sa existe doua programe operationale sectoriale dedicate mediului si transportului.

In ceea ce priveste dezvoltarea regionala, se discuta doua variante – fie cate un program regional dedicat fiecarei regiuni in parte, fie un singur Program regional integrat.

La nivel sectorial, programelor operationale sectoriale existente in aceasta perioada le vor lua locul Programele multi-fond, ce vor fi finantate prin mai multe categorii de fonduri structurale. Axele prioritare din cadrul acestora vor fi finantate, insa, printr-un singur instrument structural.

Materialele Conferintei le puteti vizualiza aici

Anamaria Ravar & Mirela Sacalus,
www.fonduri-structurale.ro

PARTENERI: